Bună numele meu este Matei. E prima zi în care scriu într-un jurnal. Nu am mai avut un astfel de confesor niciodată în viața mea.
Am 18 ani și azi am înființat acest jurnal pentru că azi cred ca m-am îndrăgostit. Stiu că pare nebunesc, dar am reușit să o fac si pe asta.
Povestea începe azi, marți când am plecat la școală. Fac aceleasi lucruri in fiecare zi. Mă trezesc, mă spăl, fac patul,mă îmbrac si plec spre școală. Doar ca azi dimineata am simtit ca ceva se va intampla. Nu stiu daca am mai avut sentimentul acesta vreodata, dar era ca si cum cineva imi spunea "Azi ai parte de ceva!". Partea buna e ca stiu ca se va intampla ceva. Partea proasta e ca nu stiam ce. Nu stiam daca e bine sau e rau, daca ma va ajuta sau nu.
In orice caz. Am incercat sa depasesc momentul si am pornit spre statia de tramvai. In statie aceleasi fețe obosite, plictisite de aceeasi rutina a fiecarei dimineti. Increcam sa analizez fiecare doamna cu imbracamintea ei, cu gesturile ei, cu zambet, cu ochi cu tot, doar doar mi-o trece presimtirea. Da` de unde. Ea persista.
La un moment dat, dupa cum era de asteptat a venit tramvaiul. M-am urcat, la fel ca in fiecare dimineata, si am pornit cu un mers apasat spre "locul meu", locul in care stau in fiecare dimineata. Niciodata nu a fost ocupat. Avand aceeasi presimtire ciudata am ridicat privirea, accentuat pusa in pamant, si m-am uitat spre el, spre scaun, un scaun cu 2 locuri cum sunt tramvaiele de la noi din oras. Cert e ca pentru prima oara de 4 ani de cand am acest obicei, mersul cu tramvaiul dimineata spre scoala, am vazut o fata asezata pe scaunul meu. Intr-o clipa m-am oprit. Am crezut ca visez si am crezut ca e o gluma. M-am dezmeticit rapid si mi-am dat seama ca acea fata ma privea si era cat se poate de reala.
Plin de diplomatie, m-am asezat langa ea si am inceput sa port o discutie. De mentionat ca ea era cu ochii pe mine si purta pe fata un zambet care parca zicea "spune ceva pentru ca de-abia astept sa te aud si sa ma indragostesc de tine".
-Tind sa cred ca esti noua in acest tramvai,spun eu incercand sa pornesc o discutie in care sa o cert cat se poate de diplomatic ca nu s-a asezat unde trebuie.
-Ce te face sa crezi asta, intreaba ea. Te-a pus pe ganduri ca stau pe locul tau?
In clipa asta am incremenit. Un zambet minunat pe o fața rozalie de frig, cu o dantura impecabila cu un par extraordinar de lin si ochelari de vedere, si-a facut aparitia. Ea stia de toata povestea cu scaunul, iar discutia a continuat.
-Daca stii ca e locul meu, de ce te-ai asezat aici,am intrebat cu o oarecare balbaiala cauzata de frumusetea ei.
-Pentru ca ma uit la tine de 2 luni de zile, pentru ca imi placi si nu stiam cum sa intru in vorba cu tine, mi-am facut curaj si ti-am luat locul.
Am ramas uimit.
-M-am interesat de la colegii mei si ai tai cine esti, cum te numesti, ce faci si multe alte detalii, a zis ea.
-Si ce ai aflat?
-Te cheama Matei, esti intr-a 12-a, anul trecut ai ramas la mate, canti la chitara si am auzit ca o faci destul de bine...
Si descrierea a continuat. Fata asta ma cunostea mai bine decat mama mea. Era vizibil ca ma place si ca e emotionata si ea, poate mai mult decat eram eu. Simteam cu frigul se transforma in caldura si cum tot din jurul nostru dispare, ramanand doar noi doi, eu uitadu-ma adanc in ochii ei, ea vorbind despre mine, despre ea si despre noi. Nu am putut face nimic altceva decat sa ma apropii de ea si sa o sarut. Restul a fost rupt dintr-un film. Fiecare si-a cerut scuze, eram emotionati, agitati dar mai voiam. Si a continuat. Saruturi,atingeri pe maini, discutii pana am ajuns in scoala.
Am inceput sa ma informez despre ea. Am aflat ca o cheama Alina. Are 17 ani, e intr-a 11-a, ii place geografia, muzica folk si mai nou, de mine!
La intoarcere am venit impreuna, reluand ceea ce am lasat neterminat de dimineata.

PS: Nu mai pot sta sa scriu ca ma suna!