poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-01-04 | |
In acea dimineata zorii nu au mai aparut.
Silueta ei aproape ca nu se distingea in intunericul care innunda camera. Stia ca ar fi trebuit ca afara sa fie lumina, ar fi trebuit sa fie ora 8 dimineata, ar fi trebuit, chiar daca draperiile erau trase, sa se zareasca, chiar si prin ele, zorii. Era insa bezna. Sosise ziua fatidica si, desi, in sufletul ei stia demult ca asa avea sa se intample, sperase pana in ultima clipa sa se insele, sperase ca nimic nu se va adeveri, ca nu era nimic altceva decat inca o prezicere falsa si infirmata de realitate. Desi simtea de cativa ani ca totul se pierde in neant si non-sens, sperase sa se insele, sperase ca in dimineata zilei de 21 decembrie 2012, cand se va trezi si va da draperiile la o parte, va vedea cerul albastru si fulgii de zapada cazand peste bradutul argintiu din fata casei, iar mirosul cafelei din bucatarie o va convinge ca totul e in regula, familia ei este bine si lumea e asa cum o stia si cum si-o dorea...Mai erau doar cateva zile pana la Craciun...Erau la casa lor de la munte, in asteptarea sarbatorilor. Cu mana tremuranda, dadu incet draperia la o parte...Afara era aceeasi bezna ca si in camera...Felinarul de pe terasa lumina o parte din terasa si din curte, insa in rest totul era innundat in intuneric...Ridica ochi spre cer si nu vazu nici o stea...Poate ca e innorat...gandi ea, incercand sa gaseasca explicatii logice si sa nu se lase dusa de valul de deznadejde... Aprinse lumina. Camera deveni deodata luminoasa si prietenoasa, asa cum o stia si, odata cu lumina, parca reveni si speranta ca totul este si va fi in regula...Poate nu vazuse bine ora la ceas, poate nu fixase bine ceasul...Poate era 5 sau 6 dimineata...atunci ar fi trebuit sa vada luna pe cer...poate e acoperita de nori... Verifica ora si la telefonul mobil, si la ceasul de la mana, si la cel de pe perete...toate aratau 8.10 a.m. ... Atunci stiu ca sosise cea din urma zi pentru ea, pentru familia ei, pentru toti... Din livingul de jos se auzea zgomotul linguritei care amesteca zaharul in cana de cafea pe care sigur o pregatea sotul ei, totul parea normal, dar ea stia ca nimic nu va mai fi normal in aceasta zi si de fapt niciodata, simtea ca i se face rau...Desi se gandise de sute de ori la aceasta zi, isi dadu seama ca nu e pregatita, ca nu au nici un plan pregatit, ca vesnicia venise dupa ei iar ei nu isi bausera inca nici cafeaua...Cum de putuse sa nu pregateasca un plan de scapare? Simplu...pentru ca, oricat de mult ar fi crezut...de fapt sperase pana in ultima clipa ca se inselase... Parca in transa, iesi din camera si deschise usor usa camerei fetitei ei...Lustra cu stelute si cu luna lumina discret camera fetitei care dormea linistita cu elefantelul ei de plus in brate... Totul parea normal...doar stelele disparusera de pe cerul real si mai ramasesera doar pe lustra fetitei, iar pe cerul adevarat de afara nu mai exista nici soare si nici luna...doar luna de pe lustra fetitei ei...Ce bine ca doarme...e cel mai bine asa...gandi ea...nu stia cat mai gandea normal si cat anormal...Cel mai bine e asa...sa doarma...sa nu stie nimic... Aparent calma, dar cu inima batand puternic, alba la fata, cu mainile si picioarele tremurand, cobori in living la sotul ei...Aplicele de pe pereti erau aprinse desi era dimineata, canile cu cafea aburinda erau asezate pe masuta din fata canapelei si o asteptau...el era acolo...cu spatele la ea...privea pe geam si chipul ingrijorat i se oglindea in geam...O auzi si schita un gest pentru a se intoarce spre ea...apoi isi dadu seama ca alura sa era prea ingrijorata si, cu efort, mai intarzie o secunda pentru a gasi un zambet si a - si regasi tonul obisnuit, calm si iubitor: "Buna dimineata, iubito, te asteptam la cafea!" Porni spre ea si nu se hotara daca sa spuna lucrurilor pe nume si sa actioneze ca si cum trenul in care era el si familia lui urma sa deraieze si trebuia sa gaseasca o solutie rapid, sau pur si simplu sa ii spuna: "Ar trebui sa ma duc sa dau la o parte zapada de pe alee, a nins mult azi-noapte..." Erau de 14 ani impreuna...de 11 ani casatoriti...aveau o fetita de 8 ani...aveau o casnicie normala, cu suisuri si coborasuri, totul incepuse cu o poveste de dragoste pasionala, fara nici o sansa, o iubire interzisa pentru care luptasera si pierdusera fiecare dintre ei foarte mult...dar se castigasera unul pe altul si mai apoi o blondina mica cu ochi albastri...pierdusera si castigasera mult de la viata...dar cel mai important era ca reusisera sa cladeasca o relatie in care exista o comunicare reala si sinceritate totala... Cautandu-i privirea, tocmai in aceasta dimineata, cum ar fi putut ca lucrurile sa stea altfel decat de obicei? Cum ar fi putut sa ignore adevarul si paloarea ei? Se regasira unul in bratele celuilalt in mijlocul livingului si, in timp ce ea isi odihnea capul obosit de ganduri si de griji pe umarul lui puternic si cald, o lua in brate si ii spuse:"O sa facem ceva, o sa gasim o solutie!". Ea aproba, intotdeauna avusese incredere in el, in ei, impreuna, de-a lungul anilor, facura multe planuri si nu dadusera gres cu niciunul...Isi aduna gandurile, isi stranse parul, respira adanc pentru a recapata controlul mintii asupra corpului ei, il lua de mana, se asezara impreuna pe canapea, isi luara fiecare cana de cafea ca in orice dimineata obisnuita, ea lua o coala alba de hartie, un pix si calma, spuse: 'Ok, sa incepem!" "Ok, spuse el, fa-mi un rezumat din toata documentatia ta, stiu ca sunt cel putin trei ani de cand imi vorbesti despre asta si de cand te documentezi pe acest subiect, trei ani de zile de cand nu am vrut sa cred si sa te ascult... O sa scriem pe hartie lucrurile prezise foarte exact care s-au si adeverit pana acum, pentru a afla exact cat timp mai avem." "Am sa incep cu sfarsitul", spuse ea, "e 8 si 20 si ora exacta a sfarsitului se spune ca este 11 si 11, asta inseamna ca mai avem mai putin de 3 ore!" "Asta daca intr-adevarul astazi totul se va sfarsi, haide sa vedem rapid cum stam cu procentajul prezicerilor adeverite, ca sa aflam daca intr-adevar suntem in ultima zi a acestei lumi..." "OK, stai sa imi aduc documentatia, am notat acolo tot ce s-a prezis si ce s-a intamplat intocmai..." "Mami! M-am trezit!" S-a auzit o voce cristalina de copil. Ca in orice dimineata obisnuita din viata lor, EA raspunse: "Bine, iubita mea, vine mami la tine acum!" Fara sa se mai gandeasca la documentatia sfarsitului, porni spre camera fetitei. In timp ce urca scarile, realitatea o lovi in fata si gandul ca era ultima dimineata cand mai urca scarile spre camera fetitei ei o tulbura atat de tare incat simti ca ii vajaie capul si incepu sa se clatine...Intinse mana spre balustrada dar inainte de a ajunge la ea pentru a se sprijini, simti ca se prabuseste in gol si isi pierdu cunostinta... Cu greu deschise ochii...capul o durea ingrozitor si nu isi putea focaliza privirea...nu intelegea...era intinsa pe canapea si fetita ei era jos, pe blanita de langa semineu, murmura fericita si facea un puzzle, era deja imbracata, pieptanata si spalata, iar langa ea era un rucsac cu un bagaj pregatit... "Bine ai revenit printre noi!' ii spuse sotul ei, zambitor, "noroc ca te-am prins la timp, puteai sa cazi si sa te lovesti, ti s-a facut rau cand vroiai sa urci la camera Mariei, probabil ai ametit, uite, ti-am facut un ceai cu lamaie", ii spuse el cu un calm aparent. Ea sari iute in picioare. "Cat este ceasul?" "E 9 si 10." "Mami, mami, te-ai trezit! Cred ca ti s-a facut asa de somn pentru ca azi este asa de innorat ca nu se vede inca lumina zilei! M-a pieptanat tati azi, iti place?" "Da iubita mea, esti foarte frumoasa!" "Poti sa iti dai drumul la muzica daca vrei, mami si tati au de lucru la un proiect si vom lucra in capatul celalalt al camerei, la masa mare." "OK." "Imi pare rau, cred ca am lesinat de emotii", ii spuse ea sotului ei. " Bine ca esti bine, am incercat sa salvez aparentele, dar incepusem sa ma ingrijorez serios", ii spuse el, sarutand-o dragastos pe frunte. "Vesti proaste" spuse el, "curentul electic nu mai merge, functionam pe generator acum, este o avarie foarte mare aproape in toata tara..." "Avem suficient combustibil?" "Da, am rezerve destul de mari..." "La televizor ce se aude?" "Sunt probleme si cu transmisiile...este un viscol foarte puternic cam in toata tara si transmisiile sunt foarte des intrerupte...oricum, ultimele stiri erau destul de sumbre...se pare ca oamenii sunt foarte speriati si au inceput sa migreze din marile orase, mai ales din Bucuresti. Dar destul cu stirile, avem aproximativ 15 minute sa ma pui la curent cu statistica prezicerilor adeverite si apoi 15 minute sa facem un plan de scapare. Price secunda e importanta. Mariei i-am pregatit deja un rucsac cu bagaje de urgenta. M-a sunat Mircea, era in misiune, spunea ca se pregateste o decolare de urgenta pentru presedinte si guvern.” |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate