Am ramas pe scari privind incercarea lui disperata de a-si incheia sireturile cu mainile tremurande si de a o sterge rapid inainte de a apuca sa ma vada plangand…dar ce nu stia era ca de data asta nu aveam de gand sa mai vars vre-o lacrima
-Si acum unde pleci ? l-am intrebat incet, dorind cu disperare sa curm tacerea ce se intinsese de atata timp intre noi, ca un gaz otravitor.
- Acasa…
Sec, flegmatic…eram atat de obisnuita si cu toate astea mi se parea atat de ciudat
- N-o sa te intorci…
M-a privit tacut si pentru o clipa respiratia mi s-a oprit in asteptarea unui « ba da » ce stiam ca nu va veni. Am citit o singura umbra de uimire in ochii lui verzi,atat de limpezi si totusi atat de misteriosi,asemeni unui oceam ce ascunde atatea epave.
- Tre’ sa plec, stii…le-am promis alor mei ca ajung la masa…
Era a nu stiu cata oara cand inghiteam povestile cu celebrele « reuniuni in jurul mesei » din fiecare seara… stiam destul de clar ca “ai lui” insemnau de fapt “ea”…
-Ok…
Asa cum ma asteptasem, « ba da »-ul nu venise…
L-am privit cum se indeparta cu pasi mari pe alee, probabil pentru ultima oara… Prin usa deschisa inca se mai auzea ecoul acelui « alege acum » sinistru.
Era deja in strada cand s-a oprit si a intors capul...si apoi a schitat un gest ciudat,intre a se intoarce si a inainta. In final s-a rezumat la un salut cu mana si a disparut, ascuns de doi visini
Am ramas sprijinita de un stalp al verandei, intrebandu-ma daca asta e cu adevarat sfarsitul…inceputul…sau linistea de dinaintea furtunii




*
Trecuse o saptamana in care telefonul nu mai sunase … Pur si simplu totul in jur continua sa se complaca in tacerea sparta de palavrageala inutila a stirilor
Tacere, praf, caldura…
La mansarda, culorile se uscasera deja pe paleta iar tabloul pe jumatate neterminat imi astepta pensula.
Si mai eram si eu, intepenita pe canapea,cu o cana cu cafea in mana,indiferent de ora, privind in gol.
Pentru prima oara in saptamana mea de agonie, telefonul incepu sa-si dezlantuie chitara si urletele unei trupe pe care mama o numea cu drag « o adevarata trupa de porci mistreti».
-alo !
-hei,ce faaaaci ?
In timpane imi exploda vocea prietenei mele. Era prima oara cand eram dezamagita ca ea era la telefom
-pai…bine !
-nu minti ! n-ai iesit din casa toata saptamana. Nici macar la majoratul lui Ionut n-ai aparut
La naiba, stiam eu ca am uitat ceva !
-Am fost ocupata. Am incercat sa termin tabloul
Minciuna sfruntata
-Da,sigur ! Fac pariu ca ti s-au uscat culorile pe bucata aia de lemn si tabloul ala cu care te mandreai atat de mult zace pe undeva ca vai de el.
Asta ma scotea din sarite la Iris…niciodata nu o puteai minti.
-mda…ma rog ! am rostit cu aerul unui om care tocmai fusese prins cu mata-n sac.
-hei, stii ca nu e un capat de tara,nu-i asa ?
Chiar ma intrebam cand o sa-si inceapa discursul. Desi avea dreptate, uram s-o aud … si da,era un capat de tara ! cel putin pentru mine
-probabil…hei,tu de unde stii ?
Eu una, nu vorbisem cu nimeni in ultima vreme
-pai..vestile bune circula repede !
« vesti bune »… Uitasem ca nu-l putea suferi.
-mda…
-diseara te astept la mine...dau o petrecere…te imbraci frumos,zambesti in oglinda si te prezinti la locatia subsemnatei la opt fix…si apropo,verisorul meu abia asteapta sa te revada
Era vorba despre verisorul cu fite de capitala. Probabil faptul ca nu m-am lasat impresionata a constituit o bila alba. Cu toate astea,chiar nu-l suportam pe tip si n-am ezitat sa i-o arat. Din aceasta cauza amintirea primei intalniri cu el m-a facut sa rosesc.
-te avertizez,chiar n-am chef sa ma cuplezi cu var’tu
-hai maaa, o revedere amicala…hai ca tre sa inched,ma suna altcineva…te astept..la opt,nu uita!
Am ramas cu telefonul in mana, ascultand bataile unui secundar ce nu se lasa ignorat.era abia ora doua. In mod cert nu aveam de gand sa ma duc la nicio petrecere si nu aveam chef sa revad niciun verisor.

*
Sperantele mi-au fost curmate brusc pe la sase cand am auzit in hol vocea mamei amestecata cu vocea… ba nu,cu vocile pe care ma temeam cel mai mult ca o sa le aud. Mi-am amintit vremurile in care imi era atat de usor sa ma ascund in dulap dar azi ideea se cerea ignorata caci in mod cert nu mai incapeam.
In acel moment camera mi-a fost invadata de Iris si alaiul ei galagios.
-eram sigura ca nu o sa ai de gand sa apari asa ca a trebuit sa vin personal,sa-mi procur scripeti si sa te ridic cumva din fata televizorului
Ghinion,nu eram la tv. Asta nu constituit totusi o portita de scapare si in urmatoarea ora a trebui sa ma las pe mana celor trei « pupeze » care m-au aranjat, m-au pieptanat si m-au pus sa ma schimb. Daca ar fi fost dupa mine aterizam la petrecere in papuci de casa si pijamale
In taxi meditam la gradul de injosire in care poate ajuge un om. Noroc cu frana brusca datorita careia am dat cu capul de geam si care m-a trezit din visare.

*
Una peste alta,petrecerea n-a fost atat de rea. Ba,drept sa spun,a fost chiar frumoasa. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca vestitul verisor arata chiar bine si fumurile disparusera in totalitate. Ca o consecinta generala, chiar am reusit sa ma distrez.
Am iesit o clipa pe veranda si am simtit cum reusesc sa respir cu adevarat dupa mult timp. In spate usa se tranti cu putere si l-am vazut pe varul Alex,cum imi placea sa-i zic,venind spre mine cu doua pahare.
-ma gandeam eu ca esti aici,spuse,intinzandu-mi un pahar
-aveam nevoie de aer…si oricum sunt pe picior de plecare
-inainte sa pleci…stii,eu mai stau pe aici cateva zile…n-ai vrea sa…iesim ?
Pentru un moment am simtit un « nu » sec pe limba. Dar in minte au inceput sa mi se deruleze certurile, frustrarile, intrebarile nerostite…
-ar fi minunat,m-am auzit spunand.
-super! Vrei sa iti chem un taxi ?
-nu..prefer sa fac cativa pasi
-pot sa te conduc ?
Am ridicat din umeri..o alta pacoste mai era atat de importanta ?
Am ras si am povestit si am cantat starnind vre-o doi caini comunitari. Si chiar nu-mi pasa. …si astfel am ajuns acasa.
Si se apropia din ce in ce mai mult. Am facut un pas in spate. Nu puteam. Nu acum si nu asa
-noapte buna,alex ! am spus si am luat-o la fuga pana la usa
-vin sa te iau maine la sapte ! striga el in spatele meu

*


A doua zi ploaia batea cu putere in ferestre iar eu intepenisem din nou in fata televizorului cu cana cu cafea in mana. Aveam o intalnire. O noua intalnire cu altcineva,dupa atata timp. Toata problema mi se parea a naibii de infricosatoare
Inca eram in transa in urma ultimelor 20 de minute de ciripeli ale lui Iris despre cum sa ma imbrac, unde sa mergem si repetandu-mi la intervale de 3 secunde ca e « super tare » si ca nu-mi imaginez cat de incantata este
Ora sapte veni mai repede decat ma asteptam iar soneria incepu sa taraie strident..am alergat si am deschis usa larg dar…stupoare ! nu era alex..era EL. Ud, ravasit,de parca alergase kilometri intregi. Si totusi respira calm, sigur pe el ca de fiecare data. Rece ca un iceberg.
-plecai undeva ? ma intreaba amuzat
-nu,am incercat sa mint. Inutil. Deja ma studia.
-stii cat urasc sa ma minti.esti aranjata. Iesi cu alex.
M-a infuriat la culme felul in care vorbea. Ironic,de parca ma prinsese ca incalcasem cine stie ce lege.
-de asta ai venit ? ca sa imi spui ca stii ce o sa fac ?
-nu.am venit sa-mi cer iertare. Si sa sper ca o sa te recastig pana nu e prea tarziu…

*
M-am pierdut din nou in bratele lui, lasandu-ne in voia serii si a patului cu miros de trandafiri si haine ude in timp ce pe ecranul mobilului palpaia un sms :
« nu mai vin azi,ploua in ultimul hal.scuza-ma ! alex »