Memoriei lui Urmuz


Șmaie e un tip compus din ochelari, boccea, calendar și trapez de lemn cu om săritor.
În toate anotimpurile poartă aceleași haine, aceeași pălărie și aceleași ghete de turist, nedespărțindu-se de ele niciodată. De asemenea, poartă la el veșnic cartea "Visul Maicei Domnului", pe care n-a citit-o niciodată, dar pe care o oferă spre lectură, în schimbul unei remunerații sau în schimbul a 27 gâdilituri, cu o pană din coadă de păun, pe șira spinării.
Doarme pe 21 ouă de rațe, într-un canal al unei tăbăcării, căci mirosul pieilor tăbăcite, căci mirosul pieilor tăbăcite îi gâdilă nările foarte plăcut.
A murit de câteva ori, dar totuși a reînviat decum l-a scăldat soarele și omul de lemn a început să facă salturi mortale pe frânghia trapezului, legat de nasturele hainei.
Nu bea apă din principiu social: dacă ar bea apă, pompierii orașului n-ar avea cu ce stinge incendiile și din principiu medical: nimeni n-a murit de vin la plămâni, ci numai de apă; bea numai spirt rectificat.
A avut o soție bătrână și chioară, care se hrănea cu trifoi, ciucălăi, strujene, paie și fân, având pentru toate acestea o magazie de scânduri încuiată cu un lacăt sistem Damm. Soția lui avea o deosebită predilecție pentru țapi și ura de moarte caprele. Nopțile cu lună și le petrecea în tovărășia unui țap, căruia îi mângâia drăgăstos, cu o voluptate de Mesalină, barbișonul à la Henri IV, cu care își făcea câteodată masaje care îi produceau așa-fel de excitații încât își scotea dantura și, despletindu-și părul, țipa ca din gură de șarpe.
Imediat ce se căsători cu Șmaie, băgă de seamă la lumina senzațiilor sale, că Șmaie era bărbat numai după aspectul său exterior, pe când o parte a trupului său avea forma unui melc.
Șmaie, neputându-i procura senzațiile țapului și lovind orgoliul ei de "femeie", ea îl aruncă afară din casă, după ce-i puse o pereche de coarne deasupra ochilor și-i dăduse adresa unui medic renumit.
Copleșit de rușine și durere, fugi afară din oraș, rămânând timp de 31 de zile în tovărășia unei cârtițe bătrâne, în al cărei apartament subpământean se plimba ca un metropolitan în sens retrograd timp de 8 ore, apoi juca table cu bătrâna cârtiță, reușind a o învinge prin știința cu care poseda acest joc.
În a treizeciuna zi, cârtița îl goni, după ce îi fură o sticlă de la ochelari, un trapez de os în miniatură, lucrat cu multă artă de amicul lui Hanțiu, și toți nasturii de la pantaloni.
Întors în oraș, el se afundă într-un varieteu, unde varietatea numerelor ce se produceau, îi făceau o mare plăcere - și spre a nu sta fără ocupație, începu să vândă calendare de acum 16 ani.
Dat în judecată pentru escrocherie, a fost condamnat să n-aibă noroc, să nu-și radă niciodată barba și mustățile, să-și pudreze cu făină părul de pe cap în fiecare noapte și să nu se ducă niciodată la baia de aburi spre a nu trezi revolta publicului decent și nedumerit cărui sex aparține.
Totuși, o stea de la un cabaret vestit văzându-l, se îndrăgosti repede de spiritul lui și mai ales de eleganța cu care arunca zarurile la table.
De atunci, Șmaie este obligat prin contractul mutual încheiat cu artista, să facă în fiecare dimineață, dezbrăcat și parfumat cu arome recomandate de domnul Eftimiu, gimnastică orientală, cadențată după cântecul unei caterince.