Centrala&Mișu
Roman în patru părți

I

Trei cartiere muncitorești, în care uzinele torc câte un urlet de fiecare dată când veselii uzinași își târâie pașii pe porțile întredeschise. Fiecare cartier este format din blocuri răzlețe și locuri special amenajate pentru părinți și copii, în care fiecare are posibilitatea de a-și exersa viteza de aruncare a sacilor de gunoi. Cel care se antrenează să le lovească mereu cu capul, și astfel să-și apere poarta de intrare în propriul univers livresc este Mișu, șef de zonă-gunoaie.

Soția sa, alături de care se antrenează în lungile divagații sonorizate de râgâieli și scurgeri prelungi de sticle nesparte, îl susține mereu în ascensiunea discursului său politic căruia îi face mereu vânt pe scările blocurilor românizate. Sar unul peste altul și își joacă feste pe modelul mozaicului de pe fiecare treaptă escaladată.

Mișu, zis și Bilutză, pentru forma pe care o ia punga de Aurolac odată ajunsă la gura sa, își făurește o casă somptuoasă pe care o căptușește agale cu petale de flori și migdale. Prima încăpere are pereții zidiți cu trei straturi de nasturi, iar în dreptul geamurilor termopane nenumărate papiote multicolore lăsate să alunece de-a lungul foliei de aluminiu ce îmbracă podeaua. Urmează timid și aproape nevrotic dormitorul cu poze-sfinți ce stau perpendicular pe perete, udate în fiecare dimineață cu mir, tămâie și câteva sintagme clișeizate. După ce ritul de trecere dintr-o cameră într-alta e săvârșit, Mișu se refugiază și se camuflează după ochiul aparatului foto digital, înfășurat cu manuscrise pe alocuri. Aici, încep casting-urile obositoare în care toate icoanele fotografiate pozează metamorfozate de tehnici cubiste și suprarealiste. Mișcările sunt evident ritmicizate de revolverul lui Alexei Ivanovici, fiu al florilor de cireș agățate deasupra perdelelor papionate. Fără îndoială cât se poate de ocupat, Alexei Ivanovici târăște în fiecare după-amiază o targă pe uscat, având îndelungi dispute manageriale cu cele două mânere pe care le-a botezat într-o doară, după numele celor doi unchi ai săi, Lolec și Bolec.


II

Individ orgolios, de formă rotundă, cu discursuri politice uneori alunecoase, lui Mișu nu-i pasă de impozite și taxe, odată ce are o pilă solidă pe care de câte ori se duce la primărie o ascute cu mare dibăcie de gratiile gardurilor din piatră forjată.

Mișu își ține singur contabilitatea, făcând la sfârșit de lună plină bilanțul și punând în balanță numărul cutiilor de iaurt luate de la blocurile din stânga, cu ușile larg închise de pe mijlocul palierului blocului de vizavi. Îl învățase nevastă-sa odată cum, pentru a sta de gardă și a-și pune sub urmărire victimele, ar putea să-și confecționeze din hârtie creponato-colorată un ochean întors pe care să-și inscripționeze cu litere de-o șchioapă Agent 007. Rebel din fire și dornic de afirmare, și-a procurat un mănunchi de cartoane și s-a apucat să-și construiască fără prea mare dăruire o corabie viu colorată. Dar pe dată ce-l văzu tânăra integral cartonată dori să-i facă o surprinză așa că într-o dimineață Mișu o găsi instalată la ușa tridimensională, gata de orice aventură extraconjugală.

Și astfel, încurajat de genele rimelate și de pânzele sidefate ale noii sale tovarășe de drum, Mișu porni de-a lungul apelor nicidecum curate și a canalizărilor înfundate. Acolo-și cunoscu noii prieteni de beție, sirenele ce le dansau pe sub mese și poveștile de cartier spuse de copiii cu ochii de culoarea Aurolacului.

Trecură nopți întregi de distracții mondene, iar Mișu începu cu timpul și cu spațiul pe umerii lui să simtă unele pierderi de memorie colectivă și de imaginar al spațiului privat. Așa că fără prea multe divagații platoniciene își spuse că ar fi cazul să pună capăt „banchetului” cu un dop de plută de la o sticlă de afinată. Zis și făcut. Ridică ancora corăbiei sale cochete și părăsi fără prea multă ezitare gura canalului nr.5.


III

Ajuns din nou acasă, într-o zi de pace universală, pe când tocmai se pregătea să iasă dintr-o scară, mulțumit fiind că i se făcuse în sfârșit dreptate și cetățenii apartamentului 6 îi cedaseră încă o dată preșul de la ușă, Mișu fu atras dintr-odată de un sunet cât se poate de delicat. Se uită destul de atent în jur și cum acea mișcare sonoră ce lui îi suna a violă i se păru că vine de undeva de mai sus, se gândi că a avut o revelație și că probabil vreo sfântă nedescoperită încă de mintea umană îl așteaptă.

Heaven-ul clădirii îl găsi la etajul 4, unde în bătaia razelor divine se lăfăia pe perete o centrală termică proaspăt instalată. Ea îl privi pe sub gene, în timp ce marele Agent 007, devenit acum național, pe loc se îndrăgosti. Iar ea, pentru ca el să „ne-simțească” izul ușor de metal și vopsea ce o acoperea, își mai fremătă o dată gândurile erotice pe lângă urechile lui acoperite de pletele răvășite.

Și uite așa, de atunci, deși piedicile ce apăreau în calea iubirii lor erau multiple, iar cel care se opunea categoric acestei relații era interfonul care se declarase tutorele preafrumoasei domnițe, rendevu-urile continuară cu sticle golite la picioarele iubitei proaspăt vopsite.

Dar cum zvonurile se transmit mai departe doar la câteva ore de la recepționare, idila celor doi se așternu ca o ceață groasă deasupra celor 3 cartiere. Se rostogoli peste blocurile în uniforme și pătrunse până în ținuturile sacilor de gunoaie. Suspectându-l de adulter, nevasta geloasă se angajă pe dată într-o anchetă discretă. Întoarse ocheanul pe față și o porni gură-cască să vorbească pe la toate interfoanele, să se intereseze pe la toate doamnele.


IV

Și dacă interfonul nu intervenea, probabil că vara nu mai venea… Așa că-ntr-o zi meschină, administratorul scării de bloc alergă într-un zâmbet pervers și fără prea multe explicații și menajamente, tăie glasul vrăjit al centralei îndrăgostite.

Mișu înnebunit de liniștea ce acum îl inunda, își lipi pletele de scările răcite și se jură pe ocheane și borcane aruncate să nu îi mai pese de asemenea metrese. Și umblă așa și acum… prin cele 3 cartiere, prin tot felul de dughene, ascunzându-se de glasuri mecanice și de miresme metalice.