poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-08-26 | |
M-am întâlnit cu moartea. Dintr-un noroc absolut exagerat. Am surprins-o ca din întâmplare. Juca ascunsa prin casă cu lumea fără ca lumea să știe. Era mai mult de capul ei. Se pitise în destul de multe locuri de-odată. Să o fac să vorbească cu voce întreagă am trecut prin toate coincidențele posibile. Iată câteva exemple convingătoare: În timp ce intram cu tot ce înseamnă ființa mea în femeia viselor mele, am reușit să smulg (cu un ultim gest al vieții de om), receptorul telefonului care sună. Vocea a spus alo clar și limpede. Sunete transparente. Și ea încercând să se pitească în toată transparența. Ar fi putu la fel de bine să îmi întindă mâna și să se prezinte exact: moartea, cu drag. Atunci am dat prima dată peste ea ca din întâmplare. Spune cu vocea lui urs că diferența dintre rai și iad este ca diferența dintre lapte și morfină. În orice ordine la un moment dat. Rai transparent. Iad transparent. Lapte transparent. Morfină transparentă. Halandala într-o singură transparentă prin care mă uit la ea cu surprindere. Am ajuns în toate locurile astea în același moment. Așa am văzut-o întreagă. În ultima clipă. Chiar înainte să intru cu totul în ea. Dacă o vezi întreagă este a ta. Nu îți dă drumul când ea vrea să te sugă în pântec. O trag după mine. Apoi, după un timp petrecut numai cu ea în singurătatea uterului, mă nasc tot cu ea. Sunt tatăl meu. Iubita mea e mama. Sunt un tată model. Un copil mândru și senin. Ne petrecem diminețile amândoi. Apoi își vede fiecare de treaba sa. Ea a rămas agățată de mâna noastră. Încurcă tatăl cu copilul. Nu mai știe ce, care și cum. Improvizează pe loc un meci de box. În colțul roșu și în colțul albastru sunt eu. Nu merge nici așa. Atunci a scos oglinda dintre noi și m-am trezit în fața peretelui. Alb. În perete, copilul sau tatăl își construise o lume vopsită cu lumină de lux (sic!) preparată în laboratorul propriu. Lumina trece prin orice. Prin toate ideile, făcând-o strălucitor de dimineață și ca în orice dimineață mă trezesc brusc. La realitatea transparentă. Rai transparent. Iad transparent. Lapte transparent. Morfină lucidă. Moartea dibuită în ascunzișul ei, încearcă să scape turma. Scuipă pe peretele alb. Nu spune piua. Și pentru că nu este a mea, doare. În copil. În tată. Doare așa, din senin. Da. Mai ales în senin. Sunt cum cade bila pe scări, când transport senin de calitate de la un capăt la celălalt al tunelului de legătură. Se vinde bine pe piața întunerică. Cu termen de garanție etern. Datat cu cometrametru sentimental. Urs mă sună din noapte. Am câștigat proba de moarte în înălțime. Se aud lupii transparenți urlând la luna transparenta prin întunericul simplu.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate