Cei doi, pe canapea. Răsfoiesc amintiri dintr-un album
- Pozele acestea cu straturi! Au culoare, sunet..
- Dacă adăugăm un al treilea, ar avea și miros anume.
Florile, fiecare apus de soare, zâmbetele, chiar și umbrele din fundal ar putea fi deosebite după parfumul lor

- Dar prea multe straturi ar obosi
- Și n-ar mai exista plăcerea de a răsfoi bucată cu bucată amintiri de hârtie
- Nu-i așa că ți-ai dori să atingi trecutul?

Trecutul, al patrulea strat pus peste cel de-al treilea, cel cu mirosurile…

- Să-l simți lângă tine, să-l ai?
- Ne-ar mai trebui o pensulă. Cu ea cernem timpul…
- Și atunci s-ar numi că intrăm într-o a șasea dimensiune. Cea care ne învelește în cădere
- Trece si pleacă din noi cu tot cu imagini, culori, zâmbete De aceea noi nu ne amintim decât cheile …unde le-am pus? Fără ele am fi doar niște frânturi de memorie
- …atât de plate!
- Am putea păși în urma timpului…
- Ne-am putea rătăci unul de celalalt!
- Ori am porni agale pe un fir întins… Al tău să fie?
- Am lua-o înaintea evenimentelor, am putea ști întotdeauna de unde venim și…
- Unde am rămas?

A doua zi dimineață, ea îi spuse pe un ton îngrijorat:
- Am visat ca pozam morții

Poza este, prin definiție, o ființa moartă, o ființa căreia, cumva, i-a înghețat pământul, trupul…

- Eu nu zâmbesc niciodata în poze, de teamă să nu mă îndrăgostesc Și s-o iau astfel în spate după mine

În continuare pe o voce din ce în ce mai joasă:
- Eu nu zâmbesc niciodată în poze și totuși în visul acesta am zâmbit. Nimic nu m-a reținut. Nici măcar tu

El o privea de partea cealaltă a fotografiei
Ea abia acum întelegea. Ștearsă de praf și așezată cu grijă în sertar, uneori se întreba: Oare peste cât timp va reveni să mă vadă? Și cum voi arăta atunci? Dincolo de linii, de trup?

Își puse genele lungi, de sertar, peste întuneric Apoi se potrivi cu spatele la cheie

Între timp va închide ochii, puțin câte puțin, până când…