poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2928 .



Paul Celan - Poetul singurătății
presa [ ]
seară omagială la Köln

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Almalo ]

2010-11-03  |     | 



Anul acesta s-au împlinit 40 de ani de la dispariția poetului Paul Celan, la Paris, în primăvara lui 1970, și 90 de ani de la nașterea sa la Cernăuți. De altfel, 2010 a fost “Anul Paul Celan”, poetul fiind comemorat în multe colțuri ale lumii.

“2010 ANUL PAUL CELAN”

Trebuie amintit Simpozionul “O cultură a supraviețuirii” organizat de Consiliul Județean Suceava și Biblioteca Bucovinei pentru comemorarea Zilei Holocaustului din România (9 octombrie), coordonator principal fiind poeta Angela Furtună. Volumul “Laptele negru”, apărut la editura Hasefer și semnat de Norman Manea, a fost lansat tot în cadrul manifestărilor “2010 Anul Paul Celan”.

“Poetul Singurătății” – seară omagială la Köln

La Melanchton Akademie din Köln, Cercul cultural româno-german “DIALOG” i-a dedicat lui Paul Celan, poetul german originar din România, sub titlul “Poetul Singurătății” o seară omagială.

S-au evocat etape din viața poetului, de la deportarea sa în lagărul de muncă din Transnistria la anii petrecuți la București urmați de plecarea din România în 1947 și, apoi, perioadele în care a trăit la Viena, Paris și în Germania.

Moderația întâlnirii - ca și prezentarea audio-video - a fost asigurată de Alexandru și Renate Timoschenko, organizatorii întâlnirilor de la Academia Melanchton din Köln.

“Un scriitor desăvârșit” la plecarea din România

Criticul de teatru Andrei Băleanu a prezentat perioada petrecută de Paul Celan la București, după ce acesta reușise să scape din lagărul de muncă din Transnistria, ani în care a lucrat ca traducător din germană, rusă, engleză și franceză.

Ca și Alfred Margul Sperber, poetul care a sprijinit o întreagă generație de scriitori în acele vremuri grele, Andrei Băleanu a subliniat la rându-i, că “Paul Celan era un scriitor desăvârșit la plecarea din România, publicase, e adevărat, un singur volum, pe care datorită multor greșeli de tipar l-a dat la topit, dar prin publicarea în 1947 a poemului Tangoul Morții în revista literară Contemporanul, poetul atinsese un orizont poetic foarte înalt”.

Între diversele secvențe literare, cei prezenți în sală au putut urmări, pe ecran, fragmente ilustrate, citite chiar de Paul Celan, ca și prelucrări muzicale interpretate de artiști renumiți.

Despre prietenii literare și acuze de plagiat (“Cazul Goll”)

Anni-Lorei Mainka a evocat perioade din viața poetului citind din amintirile poetei Else Kerren, din cele așternute de Edith Silbermann-Horowitz, și de Petre Solomon, prieten al poetului dar, nu în ultimul rând, din memoriile lui Celan, încheind cu amintiri despre Cernăuți semnate de Ruth Lackner, prima prietenă din tinerețea cernăuțeană a lui Paul Celan.

Pentru a sublinia importanța poeziei și interdependența cu viața însăși au fost prezentate și scrierile expertei în poezia celaniană Barbara Wiedemann și cele ale poetei Ingeborg Bachmann, o bună prietenă a lui Celan, pe care l-a cunoscut la Viena și ale cărei memorii despre această relație creatoare au apărut anul trecut și au fost deja traduse în limba română.

Publicul a pus multe întrebări, mai ales referitoare la ultima fază a vieții lui Paul Celan, când a fost acuzat de văduva poetului și compozitorului Ivan Goll de plagiat. Cea mai amplă lucrare despre cazul Goll (“Die Goll-Affäre”) a apărut și ea, recent – un volum amplu, de circa 900 de pagini, semnat de Barbara Wiedemann.

Toate lucrările despre care s-a vorbit la această seară omagială au fost puse la dispoziția celor din sală. În pauza prelungită, publicul a putut să le răsfoiască și să se convingă în plus de valoarea excepțională a poeziilor lui Paul Celan, considerat a fi cel mai mare poet de limba germană.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!