Chipuri care ascumd umbrele cernelei
Evaporate-n cîntecele fără cuvinte,
Înoptate sub streșini de crin sau de stînjenel
Sau de trandafir albastru
Au luminat fluorescențe pe dunga mării
Au mușcat trupuri de alge
Și și-au luat închipuiri de coral
Ce ascunde taine de ceruri scufundate cîndva
Și apusuri, în care soarele se rostogolea
Între cîmpuri și ape ca un cerc de sînge
Extirpat din trunchiuri neîmplinite de copaci.
Așa mi te-am închipuit întotdeauna,
Suav, liniștit, întins peste lumi ireale
Acoperindu-mi toate zările spre adîncuri și înalturi
de culori amestecate de-a valma.
Sincer vorbind, după ce mă usuc de spasmele poeziei
Urc în turnul condamnaților la dragoste veșnică
Și-l mai privesc, pe un ecran panoramic
Pe Robbie Williams, care tocmai și-a tatuat lîngă urechea stîngă
Inițialele "DB", care-mi amintesc de un numar de mașină, de Dîmbovița și de Mirel Stănescu, prietenul din copilărie
Din adolescență, pe care l-am văzut ultima oară pe un pod,
Asemanarea dintre el și Williams este atît de perfectă
Încît îmi vine să plîng.
"Dă-mi mă, o voce mai joasă"!
Mă răstesc la țiganul care amestecă
Niște cărți de joc.
Apoi încerc să vorbesc cu vocea unui străin
În timp ce, Aurel, țiganul, face niște calcule
Să vadă cît cer, cîte lacrimi i-au intrat în sacoșe.
Imaginea ta începe din nou să tacă
Între Mirel Stănescu, inițialele DB, Williams
Iar tu, măreț, venind prin timp ca o săgeată
Împingi dunga zilei și rupi membrana visului ambiguu
Din care se evaporă și ultimele picături din cerneală.