Același tablou

Zi de zi, același tablou,
Același fundal, un cardu banal,
Răsună trist, un veșnic ecou,
Un imn al durerii, un cânt al tăcerii...

Privesc spre zare, visez depărtare,
Aceleași imagini în minte se-adună,
Un semn de-ntrebare, in față-mi apare,
Natura răspunsuri începe să-mi spună.

Un pumct, nu departe, ca semnul de carte,
Îmi amintește, ca mine trăiește,
O altă făptură ce gândul îmi fură,
Iubire-mi nutrește, dar nu se-mplinește...