Cu grație
(de-o clipă)
am urcat paharul pe masă,
și-am plecat,
lăsînd în urmă
timpul
dintre noi,
și pe-acela
care-i va gusta primul
esența de sînge.

Simplu și altfel.

Extravaganțe –
mă mușcă soarele de gît,
ca un amant perfect
ce este
(ești)
și nici o urmă nu-mi lasă,
doar dansul razelor,
miezul rozelor
violete
ultra, ultra, ultra -
sărutări mulatre
de bronz,
împletind conturul
cozii de sirenă...

Și nici o urmă nu-mi lasă,
pe chipul rigid
al timpului,
doar dorința-tatuaj
pe golul
pielii sufletului,
ce ne-aduce
mereu înainte –
revelații,
mereu înapoi –
unul în fața celuilalt...