pământ-balansoar


imaginea, pasul imponderabil peste toate nopțile mele
și fluieratul străzilor pustii încercat de vântul de primăvară,
ca și când nu ar avea treabă
să șteargă praful de opiu roșuliu în cinci colțuri de pe mesele strâmbe din est,
intru în amintirea asta ca într-o bodegă cu pereții mucegăiți
unde tot omul își bea bruna bere din halbe de metal-acolo lucește spuma grasă
a memoriei savante a ucigașilor trăzniți-acolo se conversează cu istorii fără perdea…
trag mâna la o parte de pe ceaiul fierbinte, mă îmbăt iluzoriu și râd-
pereții hrubei sunt tapetați cu pagini de ziar ca hârtia de toaletă,
scriu pe ea zadarnici scribi atinși de gutele-poeme
pur și simplu constituția româniei sub cântece de pahar,
sub cântece, pământ-trist balansoar…

revin la taxiul ciudat de la un capăt la celălalt al bucureștilor,
șoferul își caută fiica, eu îi spun ultima adresă unde am locuit împreună cu
solistul de la nirvana…așa o fi chemat-o și pe fata lui
cu ochii plânși și roșii
„mai bine luăm un bloody mary și oprim circulația, oricum am senzația că nu…”
sigur, așa trebuie să fie, omul acesta are dreptate și cu asta am spus totul…

nu mai ajung, diferite trasee își desenează neuroni pătrățoși în memorie
„a trecut ceva timp, s-ar putea să apari prea târziu e chiar ora
la care se închide biserica” și taximetristul își potrivea ceasul
cu o daltă prea lungă și un ciocan de spumă,
„adresa asta smells like teen spirits”
mai bine opresc în intersecție calul ca un minut pe cadranul solar,
de la ferestre vânători nedormiți de două ori
își încarcă pușca pe umerii moi ai nevestelor

câțiva câini aleargă o sută de copii gemeni în parcul solitar,
aici ți-am spus să oprești, vreau să ascult muzica aceasta diversă
de tresăriri ale mamelor care nu-și recunosc copiii
în parc e o fal(u)să liniște, cândva terenul a fost bombardat,
pe bulevardul castanilor circulă fal(u)se autobuze
încărcate cu călători deportați din bodega umedă

e dimineață, ascult roxanne from the police și citesc unele ziare
pe care mi le-a adus câinele vecinilor,
mă desfac încet de ușoare pături de somn ca dintre pagini,
foșnindu-și rochia femeia își întoarse spre mine chipul…