nu imi mai plac poeziile de altadata.
imi place sa stau cu mainile in buzunare si sa numar frunzele.
am o caciula ca Jamiroquai, sunt foarte mandru de ea,
si as vrea sa scriu despre ea, mai mult decat sa va povestesc despre ultima mea iubire.

it's okay with you, my dearest friend?

ne dam prea multa importanta. de fapt important este ca ea locuieste intr-un oras, departe
ca la geamul ei e lumina, ca nici un alt scriitor nu ar putea-o inventa.
ea isi inchipuie acum ca e indragostita. chiar se teme sa recunoasca asta
de teama sa nu puna nume unui sentiment chiar mai interesant decat s-ar putea spune vreodata
dar noi nu ne oprim aici, noi avem incredere in limbaj, noi mergem cu lampa lui
Diogene, facuta toata din cuvinte, si facem ca toate aceste lucruri sa traiasca.
o lumina calda, ca la fereastra iubitei mele.
si tacerea pe care o lasa cuvintele seamana celei a iubitei mele, care crede
ca nu stiu sa tac (ma rog, e dreptul ei).
spuneam ca nu imi plac poeziile mele de altadata. cu siguranta ca in ele nu puteam
sa va vorbesc despre iubita mea, nicidecum sa o mai si inventez.
asa, o sa va fac pe toti sa o iubiti si sa aveti o viata implinita.

va rog, luati nota de faptul ca toate aceste lucruri se petrec in liniste.
infinita noapte a tacerii se asterne peste cuvintele mele.