Tocmai în zori se sfîrși acel chef.
Nu mai aveam nici un picur în cupe.
Era plină doar amfora grea de sidef,
Dar nici unul din noi nu știa s-o destupe.

Și veni-n zbor paharnicul morții din cer
Și-o deschise c-un gest funerar, dintr-o dată.
Vinul negru din ea curse-n cupe sever
Și băurăm și amfora-aceea mai toată.

Istoviți, prăbușiți pe înaltele trepte,
N-am mai fost dup-aceea în stare să bem.
Dar paharnicul morții, deprins să aștepte,
Aștepta sus, pe-un soclu, tăcut și solemn.

În grădină păleau cupidonii de piatră
Și ghirlandele verzi de pe grinzi lunecau.
Băutura pesemne era fermecată
Căci în juru-ne toți, rînd pe rînd, adormeau.

Și-adormirăm și noi pîn-la urmă de vinul
Pe care în zori îndrăznisem să-l bem.
Doar paharnicul morții, el singur, seninul,
Sta treaz, sus pe soclu, tăcut și solemn.