I.
ce i-o fi venit să se răstoarne
așa, la marginea drumului, de parcă
nimic nu e făcut să stea-n picioare,
și-mi vine să-mi frâng corpul în două
să m-acopăr în umbra de la marginea obtuză
de-acolo să nasc ochii pământului și să pândim trecătorii
sfredelind funcții motorii.

II.
de ce plângi… de ce…plângi,
copile tu te-ai născut din gura mării
și ne spurci cu privirea mișcând ușor de ațe
ne îndoi din brațe- așa e, ai dreptate- ne-ar sta mai bine pe scenă
mie chiar nu-mi pasă, nici ție… de ce…
te strâng cu toții în brațe, lăsați c-am să mă fac eu,
am să mă fac ca tine…și-au să mă mire pruncii
ce ne-ar strâmba din oase…
da mai lăsați-mă o dată în pace…

III.
sunt mulți și caută să-ne-apuce
așa e, l-am prins de-un picior, zice,
și fericirea era suită pe-un nor
în care călcam de lemn cu un alt picior,
trăgeam cu ochiul printre giulgiuri mai rare
din care ne înghițea crăpat,
pământul m-a uscat , m-a mestecat în cruste…
moșule…ia tu copilu cela
și-nvață-l tu să dea la pește- omenește