poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-09-20 | |
Te confund, uneori, cu albastrul gol al cerului,
îl risipesc în mine, în sine. când îți deschizi ochii, larg, spre infinit, completându-l, mă apropii mai mult de realitate, și-mi luminezi calea, îndepărtând frunzele moarte, tezaurele trecutului și mă conduci, la braț, îmbrăcată-ntr-o rochie de spini, și perle de rugină, crescuți sălbatic, din fiecare por, aprins, al pielii mele, de sub pal(mele) tale, îți confund, uneori, pictatele atingeri, cu cele ale apei, curgând ușor pe contururi, scăldându-mă în tine, transform liniștea lacului abrupt, adânc, în valuri, mozaic, în mări posedate de-o nălucă, închipuită înnecată în artificiile rătăcite-n aer – îmbrățișare de fum, dintre un el și o ea te confund, uneori, cu apusul, înroșit în sângele-mi, clocotit, de sub piele, curs deasupra-ți, învelindu-te în mantie de catifea amară. asemeni cafelei de azi-dimineață, te trezesc, în noapte străină, ca și cum nu ți-ai mai aparține, devenindu-te mască fără chip, te confund, uneori, cu păpușa, mult iubită, de porțelan, da, cea mândră și albă, culeasă din albia dorințelor mele, pe veci, refulate. ... și încă le mai plâng...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate