răscoleam prin cazurile suspendate
manifeste ale îngerilor de sticlă
din care orbirea ne privește în colțul ochiului
și-mi strigă într-una în ureche
refren – “we play the game”,
îmi las capul să cadă până adânc
ca să urmărim trecătorii strangulați
de plutirea penelor negre,
smulse din aripi ce stăteau să-ți crească
la rădăcina portocalie,
din care-mi meșteșugisei lustre
ce nu sintetizau lumina,
dar care ne atrăgeau insectele nopții,
poate colecții
sau poate doar lecții,
din nou îmi recitai solemn
“we play the game”
iar eu îmi apucam în fugă umbra
și trântind ușa clătinam îngeri
aproape căzuți
aproape spărgeau desene pe sticlă