Lângă parfumul tainic de narcise
De-aș așeza rochița rândunicii,
În ea se vor lega sublim delicii,
Miros de câmp, semănător de vise.

Lângă planeta noastră, cuib de vicii,
De ar veni o alta din abise,
Ca să-și aline clipele ucise,
Ar destrăma sălașul fad al fricii.

Poftit am fost de gestul fără vină,
De-un licăr ce mă strigă la apel,
Dar n-am știut să-l chem cu noi la cină

Și să îi sorb nălucile cu zel.
De gândul veșnicit întru lumină
Am fost atins, dar am rămas la fel.