Dublată de starea de asediu
A liniștilor moi și strangulate
Te privesc ca printr-un binoclu
Cu sticlele imaculate.
Ce pazinic stă de pază , ireal,
Păzind odihna neagră-n ursitori
Cînd umbra ta nici nu poate străbate
Printre extremitățile de poli?
Metafora survine prea metalic
În aromata nuanță de crud.
Ia primăvara, fragedă cămașă
Și simte-ti vîrsta-n toamna zilei cîmp
Cu flori moi, inocențe de petunii,
De mac, de trandafir, sau flori de ler.
Întinde-ți mareția ta florală
Ce-și oglindește-n tine aproape-un cer.