Deocamdată exist
Mai ales pentru că
năvalnicele mele gânduri
Nu vor să se termine
Eu le ascund
dar ele îmi râd în față
Și se năpustesc
Clocotind
la marginile sufletului
Nevrând să mă înec
în apele lor
sunt nevoită
să le aștern pe hârtie
Sper și mă rog
Să nu mă doboare
în furia lor oarbă
toate sentimentele
ce dau navală
însetate spre țărmul
luminii mele.
Și poate totuși
se vor uita în mine
recunoscându-mă
și iertându-mă
pentru vina
de a fi smuls cuvintele
de la locul lor
și de a le fi trecut
prin inima mea.
Poate atunci îmi voi căpăta
dreptul la odihnă
întorcându-mă
în neant.