NE MERITÃM SOARTA


Atâta timp cât ne vom lăsa duși de val, în speranța că alții vor face
Ceea ce noi înșine avem de făcut, nu vom avea parte de o altă soartă
Vom fi mereu slugile altora, vom trăi o viață de-mprumut.
Când nepăsarea atinge în zilele noastre cote alarmante, înspăimântătoare
Cum am putea crede că este loc de mai bine în sărmana noastră viață ?
Vrem să aruncăm propriile noastre poveri pe umerii altora, dar
În același timp am fi bucuroși să culegem roadele muncii lor,
Pe lângă faptul că nu avem nici cel mai elementar bun simț
Suntem atât de inconștienți încât ajungem să ne furăm singuri căciula.
Ne îmbătăm zilnic cu apă rece, dăm vina pe alții pentru nenorocirile
Căzute asupra noastră, uitând că suntem prizonierii propriilor noastre iluzii.
Atâta timp cât vom continua să ne amăgim cu cele două mii de ani
De rezistență eroică în fața istoriei, ne vom înșela amarnic.
Adevărul este că n-am făcut nimic, am stat cu brațele încrucișate
Timp de două milenii, așteptând mila altora, judecata străină
Am rezistat ce-i drept cuceririlor, dar pentru simplul fapt că era mai rentabil
Să nu fim cuceriți, dacă tot plăteam tribut Înaltei Porți, la ce bun
Să-și mai bată capul cu noi, mai convenabil era să muncim în folosul lor…
De-a lungul glorioasei noastre istorii am schimbat un stăpân
Cu un altul, la fel procedăm și acum, doar ne-am învățat cu slujirea
După ce-am lins dosul marelui imperiu sovietic, acum nu știm cum
Să facem să intrăm în grațiile colosului american, de restul au ei grijă…
De ce să fim noi înșine când e mult mai ușor să te guduri pe lângă alții
În speranța că vom primi și noi resturile aruncate de la masa cea bogată
Nu avem pic de rușine, nici o urmă de respect pentru noi înșine
Atunci de ce-am aștepta să fim tratați altfel decât suntem
Ne supărăm atunci când ne judecă străinii, dar cine poate avea
Încredere în asemenea jalnice ființe care inspiră doar silă
Să recunoaștem, suntem tratați ca fiind gunoiul Europei
Un fel de râie de care se feresc toți, o cangrenă pe harta lumii
Și asta pe bună dreptate, atâta timp cât greața este cuvântul
La ordinea zilei în propria țară, iar scârba și regretul flutură pe toate buzele.
Tinerii care-și părăsesc țara ar trebui să ne lase un gust amar
Căci asta înseamnă că în scurt timp nu vom mai avea viitor
Dar cine să se ocupe de soarta țării, guvernanții sunt prea ocupați
Cu împărțirea ciolanului, ei nu văd decât în prezent, pentru ei doar
Clipa contează, restul fie ce-o fi, de unde nu-i nici Dumnezeu nu cere.
Problema e că avem de unde dar nu avem timp pentru lucruri serioase
De fapt nu ne interesează decât propriul interes, ca buni creștini ce suntem.
După ce am dovedit că avem talent în arta resemnării am reușit să devenim
Și specialiști în arta demolării, am distrus cu sârg tot avutul național
Ba încă cu o furie oarbă, am vândut tot ce era de vândut pentru interese meschine.
Suntem pe zi ce trece părtași la distrugerea noastră ca națiune
Dureros este faptul că suntem proprii noștri călăi, fără măcar să ne dăm seama
Ne-am condamnat singuri prin lașitatea și egoismul de care-am dat dovadă,
De fiecare dată ne-am vândut primului venit, chiar fără să ne-o ceară.
În concluzie, nu vom putea arunca vina în cârca altora, oricât ne-am strădui
Și asta deoarece suntem singurii vinovați pentru tot dezastrul pricinuit.
Vom plăti cu vârf și îndesat pentru oarba nepăsare, pentru disprețul, ura
Și mai cu seamă minciuna de care-am uzat cu strășnicie în tot acest război
Purtat împotriva propriilor noștri semeni, împotriva propriului sânge
Vom purta mereu de-acum înainte însemnele „biruinței” noastre !