METAMORFOZÃ DIABOLICÃ


Nu s-a schimbat nimic, desigur, s-a lucrat mult la imagine
S-au făcut mici retușuri, cum s-ar zice, pe ici pe acolo
S-au modificat unele aspecte ținând de cotidian
Dar în esență totul e la fel ca înainte
Singura deosebire fiind așa-zisa libertate
A cuvântului, evident, că de restul…
Dacă înainte, în perioada comunismului
Se putea cunoaște adevărata realitate
Dar nu ți se îngăduia să ai opinii personale
Despre situația concretă, adică era un consens deplin
Singura variantă acceptată fiind cea prezentată
De către cadrele partidului…
Acum în schimb ești liber să-ți exprimi părerea
În orice problemă sau în orice domeniu
Și cam atât…În rest, ce să mai vorbim…
Oricum nu vei fi luat în seamă de nimeni
Vei lătra singur la lună, cum zice o vorbă din popor
Și vei avea „plăcuta” surpriză să fi cel mult considerat
De către cei mai mulți, drept un nebun de legat.
Opiniile tale-ți vor părea vorbe-n vânt
E ca și cum într-un scenariu grotesc și absurd
În același timp, ai încerca să-ți expui părerile
În fața unui auditoriu compus dintr-un amalgam
Eterogen format doar din surdo-muți.
La ce bun să vorbești pietrelor
La ce ți-ar folosi întreaga cunoaștere
Dac-ai fi conștient că ești singurul supraviețuitor
Al unei lumi distruse, trecute în neființă
În urma unui cataclism, artificial sau natural
Asta are mai puțină importanță,
La ce bun să rostești opinii și idei în fața unei
Lumi mute, tăcute și necunoscătoare, la ce bun ?
Fiecare dintre noi suntem atât de singuri
Paradoxal, tocmai acum când suntem liberi
Dar cum este posibil ?. Cum oare ?
Cum poate fi libertatea prilej de izolare ?
Pare absurd, dar cruda realitate a zilelor noastre
Postdecembriste stă martoră unei asemenea monstruozități.
Atunci, inerent și inevitabil se naște întrebarea :
Suntem cu-adevărat liberi sau totul e o iluzie
Diformă, o înșelătorie macabră și dureroasă ?.



Răspunsul vine și el la fel de repede
La fel de prompt și la fel de dureros :
Fără a înțelege sensul pe care-l are
Libertatea nu-și mai are rostul
Își pierde chiar înțelesul, sensul
Și tot restul devine neant, ceea ce de altfel
Cu puțină chibzuință, se poate observa în zilele
Orele și minutele care se scurg fără de rost
În epoca noastră ruptă de realitate.
Pentru a fi stăpânii lumii de mâine
Trebuie să învățăm ce-nseamnă să fi liber
Trebuie să înlăturăm din caracterul nostru ambiguu
Tot ceea ce ține de comportamentul sclavilor
Da, căci suntem încă sclavii propriilor iluzii
De aceea e imperios necesar să ne trezim din coșmarul
Creat de propriile noastre slăbiciuni și
Ceea ce este foarte important, să redevenim oameni,
Da, nu vă mirați, comunismul are acest „merit”
Și anume, acela de a fi adus Omul în pragul dispariției.
Ce jalnic sună, ce crud, ce sfâșietor, așa și este
Dar cine se-așteaptă ca Adevărul să fie altfel
Să fie convins că se înșală amarnic.
Adevărul e întotdeauna dur, greu digerabil
Pentru bietele noastre făpturi,
Este crud, nemilos, dar e clar și limpede
El nu acceptă jumătățile de măsură iar
Drumul spre El e presărat cu ghimpi,
Pretutindeni sunt bariere ce trebuiesc trecute
Altfel drumul spre adevăr se înfundă și nu mai este
Deloc posibil să ieșim la suprafață, din întuneric să
Răzbatem spre lumina cea veșnică a nemărginirii și eternității.
Un singur gând mă chinuie mereu
Vom fi în stare să parcurgem acest dificil itinerariu
Presărat cu capcane și bariere ce pare de netrecut ?
Suntem atât de puternici încât să putem trece peste
Toate aceste metamorfoze diabolice cu chip de adevăr ?
Vom reuși în cele din urmă, să facem deosebirea între
Ce este bine și ce este rău în desișul vremurilor de tranziție ?
Poate că da, poate că nu, cine poate ști…
Însă de acest răspuns depinde soarta nu numai a mea
Ci și a domniilor voastre, fie că vreți sau nu
De el depinde chiar soarta întregii noastre națiuni.