Niciodată amintirile nu mor,
nu ne părăsește-n viață nici o umbră;
cavaleri pe cai rătăcitori
se confruntă cu balaurii în luptă.
Pier corăbii înecate-n fum –
ceața de mileniu ce se lasă –
însă platoșele strălucesc
înspre dimineața luminoasă.
În războiul fiecărei firi
se trasează semne de-ntrebare
ce mereu noi încercăm s-aflăm,
ce mereu se lasă în uitare.
Sfinți ce strălucesc în vechi picturi
ne privesc tăcuți, cu-ngrijorare;
cerul ni se lasă din genuni
aruncându-ne din rai afară.
Înc-o dată suntem la-nceput
și privim neliniștiți în zare,
însa Eva-acestui veac ar vrea minuni,
nu doar mărul ce îl ține a uitare.
Triști Adami înveșmântați ales
gonesc cai putere către stele,
Evele vopsite pitoresc
se întrec în cumpărat mistere.
Fiecare plânge ca să umple câte-un lac,
tare și-ar dori să-și lase numele pe hartă;
toți visăm că munții sunt înalți
datorită numai vieții noastre.
Orice-am face suntem neschimbați,
ne-mplinindu-ne în nici o viață;
Dumnezeu ne iartă ne-ncetat,
noi însa Îl ignorăm în grabă.
În biserici se aud furtuni,
preoți prefăcuți se-mbată-n strană,
amăgindu-ne doar cu minciuni,
întinând copii fără prihană,

Doar o lumanare poți s-aprinzi
pentru sfinți pierduți în disperare,
Dumnezeu o să te lase să cuprinzi
viața-ntreagă ca o ultimă-ncercare.