poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-06-10 | |
Stiu cã te vei preface cuvânt
si ai sã vii sã mã arãti cu degetul si sã-mi ceri socotealã pentru secunda respiratã de mine. ,,Intr-adevãr trãim si nu vom muri definitiv niciodatã” îmi spuneai într-o searã. Vezi ?Si eu am avut un vis, un vis în care necuvântul asculta de tine si aripã în aripã, silabã în silabã, se închina tie în poeme si cântece doar de inima ta întelese. Ti-ai înnodat cuvintele nãscute pentru a muri în fiecare iarnã odatã cu tine si a renaste primãvara din fiecare semn cioplit cu suflet de frunzã verde. De albastru ti-a fost atât de drag încât ai preferat sã atingi cerul si sã ne privesti pe toti prin oul cu iris. “Curge primãvara pe sub fluturi ...” Tu chemi ploaia din luna lui Marte si ne înveti cã “tot ceea ce existã are nevoie din când în când sã plângã.” Te dezlegãm cu coltul inimii noastre si-ti trimitem cuvintele la cer sã le mai binecuvintezi o datã. Am descifrat sensul iubirii tale trãind, câmpul de piatrã sfãrâmat cu sãrutul tãu pe talpa dezîmblânzirii noastre. Glasul ne schioapãtã de atunci cu fiecare vers citat din tine si nefericirea de a nu te cunoaste mai-nainte ne izbeste tâmpla de cubul tãu perfect, - o amintire de când erai la cina cea de tainã si asteptai sã te rãstignim pentru pãcatul necuvintelor tale. Mai lasã-mã un vers, mai lasã-mã o strofã, mai lasã-mã un imn, un vis, o soaptã. Si când ne va trezi râsul ochiului tãu si îti vei cere dreptul la timp, îti vom hrãni leoaica ajunsã la maturitate cu sufletele noastre nãscute pentru a doua oarã prin arta scrisului tãu. Un pãmânt numit România e dator sã-ti pãstreze botezul cu starea de a fi “TU” - cel care nu e fãcut pentru a se amesteca cu altii. Dã Doamne o ploaie albastrã peste arborele invers- copac rãsturnat cu bratele spre noi si rãdãcinile spre Tine, iar frunzele sale nu le lãsa sã cadã niciodatã ! -Citatele au fost preluate din opera lui Nichita Stanescu -
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate