Visul se cuibări prin sînge
ca o moleculă disperată
de curgerea sa spre inimă
iar de acolo spre toate rănile
in care mi-am clădit speranțe ,
traseul său făcu pînă și timpul să rîdă
din spatele patimii sale pentru trecere ,
cu acel zîmbet ce-mi aminti efemer .
Mă dor lacrimile îngerilor
căzuți peste rana din vis
ca o fîlfîire de aripi
născută din dor ,
mă doare visul în care
mi-am înecat respirația
iar liniștea-i aproape ...