Undeva a sunat o sonerie,
s-a învelit cu ușa și a râs
- un curcubeu -
și-a crescut mâini, a deschis fereastra
să zboare fluturii din clopoțel
de cu azi către ora de delir.

Un liliac se zbenguie în palmă,
se știe înc-un licurici sub soare,
cine i-a spus lui că uitarea
se strigă doar la ziduri goale ?
cine a strâns din degete
să stingă noaptea lui ?

Undeva ușa mea își naște gheare,
urechile mele își țes zid și cetate,
nu vreau să cunosc
copilul care zâmbește un curcubeu,
nu vreau să mai văd
că lumea e răbdarea de culori.