Cine oare umblă, oare, cine oare umbră stă
Clipele zănatice, umbră deasă de mătase,
Eu mă duc, și nu mă lasă, nu mă mai întorc acasă
Inima-mi in piept se-ndeasă, Umblă-mă!

E târziu și nu-mi mai pasa clipele unde se duc,
Mă apasă noaptea groasă, tinerețile de nuc,
Și mi-e greu, că-ntunec valea, zările ce mai apuc,
Să mă ierte Născătoarea, drumuri netezi de le-ncurc…

Cum așterne disperarea, fulgii grei și odihniți
Tot în calea mea albastră, tot în umbra vă topiți,
Ș-i tot tristă, solitară, umbra mea de foc, amară,
Nu mă trage, mi-e povară, tot în piept, și tot impară…

Umblă moartea-ncet, geloasă, tinerețile-mi apasă,
Iar pe-afară strânge-n coasă, focul greu de noapte deasă.
Tot coboară-n colți de seară, umbra tristă, solitară,
Și sub ceruri de mătasă, inima de dor, mă lasă…

Cine oare umbla, oare, cine oare umbra stă,
Mă-ntreba-n pustiu cărarea, disperare netedă,
Trec perechi lângă perechi și toți murii au urechi,
Și-am sa-i las să se distreze, patima sa-și coloreze,
Veghe coaptă, veghe crudă, umbra-n noapte stă zăludă,
Tot perechi lângă perechi, gânduri noi, și gânduri vechi…

Cine oare umblă, oare, cine oare umbră stă,
Cat e noaptea sumbră, deasă, cine clipe numără,
Inima-n jăratic (*st)ă, dorul strâns mi-l leagănă,
Și se face dimineață, inima-mi de dor, îngheață…

Cine oare umblă, oare, cine oare umbră stă,
Cumpănă întrebătoare, clatină șăgalnică,
Noapte dulce, noapte noua … tot cu vise pe din doua,
Frunzuliță-n bob de rouă, tot la mine-n suflet plouă.
Suie moartea-ncet, cu plete, vânătă, că-i este sete,
Ce tot stai, și n-ai pereche, umbră nouă, umbră veche…


Varianta lungă

~țurțuri~

Eu sunt străina care-ți scrie rânduri
Și-n taină le învață pe de rost,
Și daca-n drumuri nu se zbat amurguri
Nimic din ce-o să fie n-a mai fost...

Eu sunt chemarea-n porțile uitării
La mine ierni durează un sărut,
Când stinsă mi se zbate pleoapa serii
De te cunosc, mă recunoști tăcut...

Necugetate lacrimi mă doboară
Necugetate nopți mă-ntineresc,
Doar visul nemuririi e-o comoară
Doar faptul că exiști și te iubesc

Eu sunt necunoscuta care-aduce ploaia
În inimă mă satur c-un cuvânt,
De dorul tau mi-e prinsă-n zid odaia
Iar clipele din noapte fac mormânt,

Mi-e tot mai greu să te zăresc prin suflet
Deși împovarat de vise, transparent.
Din amintiri fac haine pentru cuget
Iar din iubire - cer adiacent

Mă salt în zori, din rouă și mă mir
Că soarele mai urca sus, pe cer
Pământul e o lacrimă-n delir
Și caut în van orașul efemer

~strada~

Merg singură pe stradă și câinii mă latră
Zăpada-i topită-n cristale de piatră
Mă rog să mai scanteie-n cer un obraz,
Descântă-mă, Soare, de norii turcoaz.

Se lasă din greu un miraj pretutindeni
Nastrușnice zmee cu coadă și pinteni,
Îmi râde în față durerea aprinsă
Și-un gând-amintire-i o aripă ninsă...

Îmi moare cuvantul pe buze, tăcut
Evit printre lacrimi, noțiunea Sărut,
Un ger cumplit m-apasă-n trecut
Ce hâd și ce straniu surâde, pierdut...

~UMBRA …

Cine oare umblă, oare, cine oare umbră stă
Clipele zănatice, umbră deasă de mătase,
Eu mă duc, și nu mă lasă, nu mă mai întorc acasă
Inima-mi in piept se-ndeasă, Umblă-mă!

E târziu și nu-mi mai pasa clipele unde se duc,
Mă apasă noaptea groasă, tinerețile de nuc,
Și mi-e greu, că-ntunec valea, zările ce mai apuc,
Să mă ierte Născătoarea, drumuri netezi de le-ncurc…

Cum așterne disperarea, fulgii grei și odihniți
Tot în calea mea albastră, tot în umbră vă topiți,
Ș-i tot tristă, solitară, umbra mea de foc, amară,
Nu mă trage, mi-e povară, tot în piept, și tot impară…

Umblă moartea-ncet, geloasă, tinerețile-mi apasă,
Iar pe-afară strânge-n coasă, focul greu de noapte deasă.
Tot coboară-n colți de seară, umbra tristă, solitară,
Și sub ceruri de mătasă, inima de dor, mă lasă…

Cine oare umblă, oare, cine oare umbră stă,
Mă-ntreba-n pustiu cărarea, disperare netedă,
Coroniță trecătoare, cheia mea de vis îmi pare,
Aspră dulce sărutare, călătoare galbenă...

Trec perechi lângă perechi și toți murii au urechi,
Ce tot mestecă-n neștire gânduri noi, și gânduri vechi...
Și-am să-i las să se distreze, patima sa-și coloreze,
Bruma-n ochi să le dureze, calea să-și îndepărteze

Veghe coaptă, veghe crudă, umbra-n noapte stă zăludă,
Tot perechi lângă perechi, gânduri noi, și gânduri vechi…
Tot în șoaptă și tot udă, vreme veche tot în trudă,
Și mă știi că n-am hotare, că m-arunc unde îmi pare
Timpul că mă lasă-n zare,tot mai mare purtatoare...

Cine oare umblă, oare, cine oare umbră stă,
Cât e noaptea sumbră, deasă, cine clipe numără,
Inima-n jăratic (*st)ă, dorul strâns mi-l leagănă,
Și se face dimineață, inima-mi de dor, îngheață…

Cine oare umblă, oare, cine oare umbră stă,
Cumpănă întrebătoare, clatină șăgalnică,
Noapte dulce, noapte nouă … tot cu vise pe din două,
Umbră veche, umbră nouă cin-vă lasă pe-amândouă
Frunzuliță-n bob de rouă, tot la mine-n suflet plouă.
Suie moartea-ncet, cu plete, vânătă, că-i este sete,
Ce tot stai, și n-ai pereche, umbră nouă, umbră veche…

Ochi de gheață, glas fierbinte, ceața-n fire greu mă-nghite
Dorul cel de foc mă simte, tot mă minte, cel cuminte,
Ca părinte să mă-alinte prin cuvinte - ia aminte...
Nu-i tăcere zdobitoare precum cea de dor, în care,
Un raspuns la o-ntrebare, așteptând, îl ocolești,-
Greul vine când iubești și nu-i doar o încercare....
Cine sunt, și cine ești, cine noaptea la ferești
Îți răsare-n felinare și mă doare de-ncântare,
Suferința-n ghem răsare ...desfrânare, chin și jale

De mi-i spune cum trăiești, toate gândurile tale,
Cum de-s goale, sumbre, mute, cum tăcerea le ascute,
Cum iubirea-ți rabdă pasul, cum de nu te taie glasul
Amintiri s-or naște-n glodul vorbelor de nesfârșit,
Spune-mi însă ce-i durerea, spune-mi, timpul, de-a murit,
Din nimic, nimic mă-mpinge în prăpăstii nepătrunse,
Visul gol, de boli ascunse sufletul tot mai întins e

Ceru-i aprig, tot aprinse căi deschise de iubire,
Astăzi zac, și-mi dau de știre că mă dărui în neștire,
Că-s nebună și n-am minte, nici cât greierul de-o linte,
Astăzi iar mai am un dinte împotriva celor sfinte...

Cum de rabzi, de nu-nfioară, cerul, umbrele de seară,
Când tu stai, și nu-ti stă pasul, cum se numără popasul,
Cum de mergi străin prin lume, tinerețile de spume
Să-ti cuprinzi numai în glume, de-ncântare numai bune,
Când eu stau, și-aștept în ceasul tras de ore-ngemănate
Suflă-n gândurile toate, și mi-e frig de nopți uitate
Să mai plec, un dor mă bate, să mai strig, un gest îmi vine,
Aș striga și n-am la cine, că tu râzi, și-s terminate viețile din sac
La spate...

Mă aprinde-o mângâiere, vocea caldă de tăcere,
Un suspin și-o adiere, toate unde-un suflet cere
O speranță rumenită, ori un dor, de-o adormită
Călătoare ursitoare… clipele strălucitoare
Cin' ți-aude-ndată moare
De iubire trecătoare, clipe cutremuratoare…

...Vorbe-n gol, de mi se pare Sufletul că-i plin în smoale
Și-ncrețește gânduri repezi, ploile de lacrimi strepezi,
Rumenite din oglinzi, taine-n inimă-mi întinzi
Și de dor tu le cuprinzi, prin pustiu să le colinzi,

Nu mă știe nimeni clară, visatoare ori hoinară,
Însă nopțile în vise și cuvinte stau închise...
Tremuri tot în gândul serii, în lumina închinării
Uite ți se lasă geana grea de apa alinării...

Amăgit de fericire, râzi prin lume, tragi de fire
Doar îți scapă între palme lacrimile de iubire.
N-ai idee cât mă bucur, nopțile când ți le scutur
Voi purta în devenire numai rugul,amintire.
Arsă-n tușă de cenușă, ca negreala pe mănușă,
Izolată-n nemurire ca și plata pe iubire,
Voi ști visele să-mi curăț,
Să-mi dezbrac, să-mi las la ușă
Numai cerul, când mă mușcă
Soarele de căpătâi,
Numai ierbii, fir d'-intâi,
Numai ei să-i zic: 'Rămâi'

Dezmățându-mă prin rouă, doar cu vise pe d'in două,
Să mi-mbrac cu haină nouă numai sufletul când plouă,
Să mă șterg de veșnicie, doar prin dulcea nebunie
Ce-mi cuprinde în îngheț, dorul greu de vis măreț,
Și să uit în armonie, tot ce mi-ai dorit Tu, mie....

Caut în iarbă largă firul dezlegându-se-n delirul
Verdelui de piatră-n culme, gânduri reci să mi se-adune...
Scapă printre palme arse, lacrimi șterse în iubire
Și din ochi peste-amăgire caut prin vise a mea fire.