Inspirat din
"Femeia poet", scris de George Preda




îmi port viața pe tocuri
înalte-înalte
să tremur pe ele încă nu știu
și sughit doar când îmi stă în gât
făcută nod
tristețea aparent iremediabilă a toamnei

de aceea,
poezia mă pierde și mă caută prin toate odăile inimii,
despletită și goală,
ca o ciută hăituită de colții lupilor

votcă am gustat doar o singură dată,
și zău!, nu mi-a plăcut.
de-atunci beau doar vin alb,
sec
asta ar putea însemna și că nu mănânc șerbet,
nici măcar de cireșe
și nu înjur de teama lui Doamne-Doamne
pijamaua de mătase am pierdut-o demult,
odată cu virginitatea
iar citadină nu sunt decât ocazional,
atunci când îmi port visele legate cu șireturile
de la adidași

în rest, sunt și eu, femeie


ce e așa greu de înțeles?