Ulcica si poetul


El, ii privea ei formele rotunde
Si-o urmarea cu sete cu privirea
Si vin sorbea din trupul ei
Ca asta e ulcelelor menirea.

...................................

Ii curg pe umeri plete de-abanos
Si ochii ei sunt verzi ca firul ierbii
Si chipul ei e-atata de frumos
Ca-n juru fac roata astazi cerbii.
Suava adiere. Se risipeste vantul.
Si fata desfrunzeste. Isi scutura vesmantul.
Ramane astfel alba, stralucind in soare,
Inima lui pierduta-i si sufletul il doare...

..............................................


Ce sa-ntamplat pe urma, povestea nu ne spune.
In iarba verde gasii doar aste urme :
Ulcica-n cioburi sparta si vinul curgand spume.

................................................

De-atunci pieri poetul, lutu-nghiti ulcica
Ramasa e doar iarba, povestea si risipa.