Port mâinile balanță de gesturi nerostite,
Pe-un taler cresc edeme cu iz de nemurire,
Pe altul număr spinii posibilei ispite
Și între ele gândul mi-e firav și subțire

Îmi e privirea aspră ca de-o lumină rece,
Un ochi e orb de tine iar altul lăcrimează,
O rază cântărește secunda care trece
Un nor de pe retină umbrind, înseninează.

Obrazul drept mai poartă un rest de fard, sărutul
Desprins din buze sterpe de-amoruri caudine,
Cel stâng, întors și palid, umbrește calm trecutul
Pe riduri transformate din calea către sine

*

Prind palma de-o oglinda să îmi continui jocul
Dar sticla argintată nu vrea să mă mai vadă
Și-n brațe n-am pe nimeni. Dar în priviri sorocul
Renașterii de mâine-i pe-un zâmbet.

Stă să cadă.