Gonzalo Rojas
(1917- Chile)

Ce iubim cînd iubim?

Ce iubim cînd iubim, o, Doamne: lumina teribilă a vieții
sau lumina morții? Ce căutăm, ce găsim, ce
înseamnă: iubire? Cine-i ea? Femeia cu adîncimea ei, trandafirii ei, vulcanii ei
sau acest soare roșu din sîngele meu furios
cînd intru în ea pînă la ultimele rădăcini?

O, Doamne, oare totul e numai un joc imens și nu există femeie,
nu există bărbat ci numai un singur corp: al tău
divizat în stele de frumusețe, în particule fugare
de eternitate vizibilă?

Mor, o, Doamne, în războiul acesta
de dute-vino între ele pe străzi, de-a nu putea iubi
trei sute dintrodată, pentru că sînt condamnat numai la una,
aceasta, singura, care se află în rai.


¿Qué se ama cuando se ama?


¿Qué se ama cuando se ama, mi Dios: la luz terrible de la vida
o la luz de la muerte? ¿Qué se busca, qué se halla, qué
es eso: amor? ¿Quién es? ¿La mujer con su hondura, sus rosas, sus volcanes,
o este sol colorado que es mi sangre furiosa
cuando entro en ella hasta las últimas raíces?

¿O todo es un gran juego, Dios mío, y no hay mujer
ni hay hombre sino un solo cuerpo: el tuyo,
repartido en estrellas de hermosura, en partículas fugaces
de eternidad visible?

Me muero en esto, oh Dios, en esta guerra
de ir y venir entre ellas por las calles, de no poder amar
trescientas a la vez, porque estoy condenado siempre a una,
a esa una, a esa única que me diste en el viejo paraíso.

(De «Río Turbio»)

Traducere de Lucia Sotirova