Moto: Pe note de flaut susură izvorul,
Într-un mod alert și nemaivăzut;
Iar natura toată parcă sună dorul
Tinereții mele, care a-nceput!

Simt… și știu că renasc!
Totul din jurul meu se preschimbă în neant, din care,
încet, încet se formează lumea. Mă simt
năpădită de fiorii lucrurilor noi pe care abia
acum încep să le descopăr.

Senzația, intuiția mă conduce înapoi în timp,
în perioada copilăriei, când totul de-abia se construia în
sufletul și cugetul meu.
Natura era un miracol, existența omului era de nedescifrat…
Lumea se învârtea în jurul meu, iar eu o prefiguram
într-o linie cât se poate de paralelă cu viața mea.

Revin sentimentele de copil. Sunt naivă…
Oare anii trăiți până acum, și care păreau
că duc spre o maximă obiectivare, au fost doar o spumă?
Totul a fost doar un vis… sau probabil o premoniție a
ceea ce voi deveni?!

Oare nu acum trăiesc un vis? Nimic nu mai contează…
Totul se vede printr-o ceață de nedescris pe care
o voi tăia… cândva…
Dar totuși, ce văd?… o somitate de lucruri ciudate
ce mă atrag ca un magnet spre a le putea lăuda misterul.

Mi-am luat lopata și pornesc să dezgrop
Lucruri acum magice… pe care le ignoram, îngropându-le
undeva, în subconștient, tocmai din cauză că nu le puteam
concepe o explicație logică.

În creier am un amalgam de idei, ce ajung
după o vreme să se bată cap în cap.
Trebuie să mă adun, să regăsesc în mine
părticelele ce plutesc, și să le lipesc, alegând doar
un drum,… o personalitate fermă și rotundă.

Momentan, am 18 ani și, asemenea unui copil,
nu am un scop vrednic și sigur!…
Să fiu oare romantică? Ah, în trecut ce-aș fi respins acest gând;
Dar acum… acum…

Am ajuns să iubesc luna plină, cu care deseori
mă identific. Marea învolburată trezește în mine
cele mai năvalnice simțiri… aprinde un foc mistic
ce nu se poate stinge așa ușor.
Râurile curg, ducând cu ele gândurile mele…
Aș vrea… aș vrea să-i cânt pădurii; iar
nopții să-i cer în dar multe stele cu care să vorbesc. Oare
putem auzi glasul astrelor?

Încep să înțeleg și păsărelele ce încântă razele soarelui…
Razele soarelui scaldă în mii de steluțe nisipul de pe plajă…
Plaja este stinsă și spălată de valurile mării… Noaptea
marea este luminată de lună… Luna, cu zgomotul ei mut
cântă dorurile mele…

Tot ce vreau este să cânt, luându-mă la întrecere cu
vântul; să fug… să simt cum libertatea îmi crește adrenalina în vene…
Da… mă voi bucura de perioada aceasta când soarta îmi
surâde. Lumea capătă alte aspecte în ochii mei. Mă voi
maturiza… copilul din mine a atins acum apogeul fericirii
sale,… urmând să se stingă treptat. Dar mereu va rămâne o părticică din
el în mine!

Ciudat! Este chiar iarnă: anotimpul în care m-am bucurat
de primul dar primit de la părinți: viața…
Îmi tresare inima… Simt că această șansă nu o voi mai avea niciodată.
TOTUL se regrupează armonios… și știu că de-abia de-acum
încep să trăiesc cu adevărat… Acum, eu… pe veci……RENASC !!