Uitare?
Au trecut ani pe lângă noi si inca te simt prin mine. Ești inca in mintea mea, in sufletul meu, in atingerea mea. Te simt aproape. Si totuși ești așa departe. Chipul ti l-am uitat, insa privirea ta parca mai veghează asupra mea.
Ești dorința purtata in sânge, tandrețea data de atingerile unei mâini calde de copil.
Ești blandetea unui suflet de bătrân care lăcrimează privindu-ne.
„Ești” pentru ca nu pot spune „ai fost”! Si totuși nu ești lângă mine. Nu ești nici noul, nici vechiul, ci doar prezentul indefinibil.
Nu ești nici vis, nici realitate, ci doar o fantasma rupta din trecut care inca traieste.
Si ca orice mugur ce se vrea fecund, tu nu te aperi de frigul aspru decât cu un invelis de frumusețe.
Ești iluzie desarta, de-as crede asta o parte din mine ar murii.
Pentru ei ești capriciu juvenil, pentru mine ești tresărire alerta de suflet, suflu înecat, ochi clipind rapid si brusc, zâmbet de copil alintat, tremur sublim.
Vor alege sa-ti culeagă toate fructele, ba chiar sa-ti rupă si o creanga..., eu insa voi sta la umbra ta si din când in când te voi uda cu un strop de fericire.
Iți vor murdarii izvoarele, voi asculta cântarea lor si mă voi desfăta cu a lor aroma.
Te vor privii de jos ca pe o culme de neatins, insa eu iți voi călca iarba piscurilor si atunci tu vei tremura sub pasu-mi indraznet.
Poate vreodată, impinsi de muzica pasărilor cerului, doi fluturi plecați din amintiri se vor întâlni.