Te cheamă apusul în zare
Și ochii ce-odată te-au plâns,
Te strigă tristețea din mare
Și brațe ce-n ele te-au strâns.
Te plânge și salcia noastră
Nu știe de ce ai plecat,
Se strânge o floare în glastră
Când află că tu ne-ai uitat.
Nu știm să iubim fără tine
Și cerul e parcă prea sus
Dar știm sigur, cu tine
Sunt vise și îngeri de Sus.
Și tu ne vezi de acolo,
În gând o șoaptă ne pui,
Să știm că e bine dincolo,
Nu mai suntem ai nimănui.