Cunosc golul din ochiul tău stâng,
aroma verbului izbucnind în revolte amorfe
și trupul tău arcuit a război... de noi,
terifiindu-mi eliptic cu spaime neplânse
creierii aglomerați de apuse dezmierde.

Strigoi bântuiesc stranii prin șoaptele-ți reci,
se-ngaimă atopic în timpuri de plumb,
himere-ncarnate cobor din neant,
se iscă în mine miasmă de plâns.
Doar închistatele doruri, fragmente de lut,
orbecăie-n ceața din sângele-mi mut.