Din camera de zi a unui orb
Privesc pe fereastră senzații.


Degete de fiere
urcă
din tenebrele
cântecului,
Copii râd,
Coboară, se preling
încet
în nori
de carne,
Râd,
Se văd
orbiți de beznă
De sus,
Căci jos
Râd.
Noroc călcat pe coadă,
Prinț de bunăvoie,
Abur în livadă.


De aici,
lumea arată ca
o pereche de buze
ce se deschid,
se frâng,
O pereche de maxilare,
două rânduri,
de dinți, ba nu,
trei, am uitat să
mă numar
Pe mine.


Cât de mult poți sa te privești
fix
În suflet
Fără sa clipești?