De vrei să fugi găsește-ți alt decor,
Din când în când sub aripi seva tace.
De vrei să plângi alungă-ți orice dor,
Târziu vei ști ce-n suflet tainic zace.
Vreau să te-alint cât umbre-n asfințit
Prin tine saltă filadelfic vis,
Și să te simt în brațe dezmorțit
Cât ceasuri trec al patimii abis...
Dă-mi tot parfumul tău, iubire, tot,
Și-un gând din plete-n piept sfârșit, de vrei;
Deschide-mi cer a te avea să pot
Când sună clopot vechi de Sfânt Andrei!
Îmi sângeră șoapte din dor de neant,
Un chivot tăcerea-mi pândește
Când șuieră-n colțuri al umbrei amant
Și-n trupul meu gol te dorește.
Iubire, deșteaptă-mi o clipă, atât,
Ca-n vers de chitară portretul să-ți știe!
E noapte, iubire, prin păru-mi, decât,
Și sufletu-mi toarce lumina-i târzie...
Aruncă-mi spre noapte, cu mâinile goale,
Vârtejul din aripi ca demoni să-mbeți,
Și-aprinde-mi în suflet, să piară agale,
Misterul limfatic ce-n ochi îl răsfeți!
Nu sufăr, de-ai știi, că pași mă inundă
Liniștea-n lacrimi purtând-o cu ei,
Dar gândul meu vrea ecou să-ți răspundă
Când veac reapari de Sfântul Andrei.
Pianul încearcă să-nnoade poeme,
Portretul tău naște din cântec știut,
Și simt că, aproape, un pântec mai geme,
Cerșindu-mi o clipă din câte-am pierdut.
Aproape, din nou, și tremur destins,
Umbre ne-ating nemișcarea...
Doamne, ce freamăt stingher s-a desprins
Din gând, trezindu-i mirarea...