PARADOXUL IUBIRII


Am încercat să fug de tine, la început din frică
Frica de mine însumi, de propria-mi imagine
Oglindită în privirile tale dulci și amare.
Mai apoi fugit-am din gelozie, ori nerozie
Sau poate ști tu mult mai bine de ce.
Iar în cele din urmă fugit-am dezgustat
Disperat, dându-mi seama cine erai de fapt.
Erai eu, sau mai bine zis tot ce era până atunci sau Credeam că este, străin sufletului meu,
De aceea am fugit și-am alergat până dincolo…
Dincolo de mine, dar oare cât timp aș mai putea
Să alerg, să m-ascund, să sufăr departe de tine
Când știam prea bine că de mine însumi fugeam.
Cu cât mai mult alergam, cu atât mai mult te simțeam
Aproape de mine, alături de mine, sânge din sângele meu.
Sunt nefericit, chiar dacă paradoxal sunt condamnat pe veci la iubire…
Tu ești iubirea mea dintotdeauna și te vreau numai pentru mine, chiar dacă știu prea bine că sună egoist
Dar altfel nu gândesc c-ar putea fi, și totuși în mod bizar, chiar dacă te-ai oferi tuturor, tot te-aș iubi
Ba poate chiar mai mult, și asta deoarece tu ești Abraxasul, adică Dumnezeul – diavol, în fapt
Tu ești prostituata și sfânta mea deopotrivă…
Iar eu, eu sunt sclavul și stăpânul tău pe veci și din vecie, doar îți aduci aminte cum ne jucam nevinovați în Eden, iar mai apoi sedusă fiind de șarpele viclean
Și dusă în ispită, ai reușit să m-amăgești și pe mine,
Și astfel a început istoria întregii omeniri
Cu noi doi împreună, condamnați fiind la viață, la căutare, perpetuă căutare, adâncă, tumultoasă și crudă disperare.
Dar iată că ne-am întâlnit, din nou, de dincolo de veacuri, și cum crezi oare c-aș mai putea să te pierd
Să te cedez, cine-i nebunul care ar putea să ne mai despartă vreodată ?
Mi-ești dragă, suflet din sufletul meu, suflare din Dumnezeu, durere din durerea lumii întregi.
Fără tine nu mai sunt eu însumi, fără tine lumea devine un circ, fără de noi totul devine sterp și pustiu
Moarte aridă, trăire stupidă, un haos tăcut…
Am înțeles privindu-te pe tine supremul secret – Jertfa de sine, fericirea crescută pe durerea sublimă
Suferința deplină, nemurirea născută din moarte
Iubirea din ură, răul din bine, lumina din întunerec.
Nu, hotărât sunt să te păstrez, cu orice risc, cu orice preț, viața mea ție îți aparține, inima mea pentru tine va bate, și-ți mulțumesc pentru tot ce a fost, pentru tot ce astăzi nu este, pentru tot ce mâine și pururi va fi
Pentru flacăra aprinsă, nestinsă nicicând, pururea-n gând și în suflet – iubirea…
Da, căci voi iubi mereu diabolicul din tine, din mine, din lume, din Dumnezeu, iubirea ce-n veci nu se stinge
Se-aprinde și iar se-aprinde stingând moartea din lume, boala din suflet, din trupuri, din minte…