cand de noapte se lumineaza-n odaie
pe tine te-apuca-nnegritul colii galbene de vreme
cu penelul;
incepi cu un crochiu pe model inchipuit
trasand apoi fiinta din cap pana-n picioare-
redai formele
le umpli-
o detasezi de coala-ngalbenita de-asteptare,
o vezi deja-n miscare
dar si tu stii prea bine cat e de incompleta...
ii lipseste infatisarea
cu ajutorul careia ii descoperi caracterul-
trebuie insufletita-
grimasele le-ai plasat exact la locul lor de bastina,
insa privirea...
la privire ai mari probleme,
nu vizualizezi momentul surprins la model;
astepti...
te destepti!
da! ti-ai dat seama in sfarsit;
stiam eu ca trebuie sa stii
tarziu, dar nu... prea,
ai ghicit, sau ceva ti-a soptit...
pe coala-ngalbenita de atatea ploi, sori, furtuni si... sori
apare chipul tau care si-a gasit privirea ratacita-n toata viata,
multumita de a fi ultima ce te-a cunoscut
intr-un tarziu si
intru totul;
ultima ce te mai priveste-n ochi-
o stie si ea, privirea
dar mai ales o stii tu...