poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2001-06-16 | |
REVOLTA
De ce oare singuri ne-am tot amăgit Că există iubire sau plus infinit ? Adevărul, chiar de ne doare cumplit E acesta : Dumnezeu a murit. A murit înainte de-a se naște în noi A rămas doar speranța scornită de voi, Cei ce zilnic ne-amăgiți cu cuvinte de soi Pe noi cei robiți doar de griji și nevoi. Religia-i o himeră, o iluzie, un vis Născocire din a minții tainic abis, E invenție a omului neștiutor Zămislită din jale, chinuri și dor. Suntem pe veci ai nimănui, copii ai neputinței Degeaba ne-amăgiți pe noi cu magi și taine sfinte, Cu vise, idealuri îndrăznețe și blajine povețe N-o s-alungați din suflete noianul de tristețe, Iar cu falsele precepte, dogme și strâmbe judecăți Nu veți obține de la noi decât amarnice regrete. De ce-ați ucis speranța voi oameni sluți și răi ? Care-n mândria voastră v-ați mai crezut și zei, N-a fost să fie credință mai oarbă ca a voastră Noi am rămas fideli străbunei datini ce ne-nvață Că nemurirea e în noi și nu-n afara noastră. Să plângem de va fi să ne naștem pe-acest crud pământ, Să râdem atunci când ne vom sfârși rând pe rând.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate