Sînt puÈ™cãriaÈ™ul închis pe viață
după gratiile prăfuite ale acestei amieze
de primăvară. Dacă aș evada,
mi-aș ascunde melancolia într-un măr,
în tainița lui albă, să o iubească
viermele păcatului, să-i mîngîie pulpele,
ca un bătrîn libidinos.
Ca s-o feresc de privirile indiscrete
ale vecinilor,
aÈ™ ascunde-o ca pe o boalã ruÈ™inoasã,
prin pătule, la țară,
să se conserve printre cereale.
Dacă ar semăna cu Pamela Anderson,
libertatea i-ar putea iubi pe rînd
pe toți deținuții Penitenciarului de Maximă
Siguranță din Craiova și tot nu s-ar sătura.
Deja mã visez între coapsele ei ameÈ›itoare
(sub pleoape îmi înfloresc
celule de mult ofilite,ay,ay,
moartea mă uită pierzîndu-și subit
memoria).

Amploiat conștiincios, îmi caut
tinerețea închisă prin birouri sordide,
asfixiatã de cifre absurde de plan È™i,
aidoma Poetului,
contabilizez rîndunelele care se duc,
Doamne,unde?.
Melancolie beată, curvã prost fardatã,
înghesuitã de haidamaci beÈ›i
pe la colÈ›uri de stradã,
tu ai vãzut murind tinereÈ›ea mea
si n-ai depus mãrturie.
Blestematã sã fii, blestematã,
sînge din sîngele meu,
sorã a mea,
melancolie !