Te mai iubesc…

Înaltă ca un zid
În față-mi marea
S-a răzvrătit
La margine de vis.
Aproape, lângă mine,
Resemnarea
Îmi surpă dorul
Învătându-mă să urc
Alunecoase trepte
Înspre abis…
În rest, e toamnă…
De iubire încă,
Fosnesc copacii
Frunze risipind…
Sub nori de plumb
Ce-n mine stau să plângă
Te mai astept cuminte
Împletind cuvinte
Din risipirea fiecărui gând…
Tăcerea însă,
Învolburată urcă
Ca o împietrire
Iederă pe trup…
De liniste asurzesc
Aproape stâncă
Ecou mă rup,
Într-un simplu - te iubesc !

Închisă într-un poem…

Deja venise toamna
Se dusese vara…
Eram subiect
În mijloc de uitare
Si tu, din depărtare în depărtare
Din lacrimi construiai
O altă mare…
Si vai,
La limita dintre devreme si târziu
Iubirea mă făcuse prizonieră
Lăsându-mă zălog în altă eră
Să bântui vesnicia
Închisă într-un poem - numai himeră…


Adăpostul toamnei

În mine toamna
Vremuieste spatiul
Odihnă cumpătată în rod
De iarnă
Între zăpezi
Am să înot
Stiind că pentru mine primăvara
De-o fi să fie
Peste toate pod
Cu toamna
M-o purta mereu iubire
Dincolo de uitare
Amintire….

Prea multă mândrie…

Nu ti-am cerut
Nimic din tot ce-ar cere
Orice muiere
Lut amăgitor…
Am vrut să-ti fiu
Pe buze în durere
Încrederea pierdută
În tine - ajutor...
Mi-ai condamnat iubirea,
M-ai mâjit cu smoală
Dar străluceam văzduh
Lumină în cuvânt
Neântinată de a vrajbei boală
Tot eu cu minte
Îti înfloream albastru fiecare gând..
Desi în miez, ca margine afară,
Nepăsătoare - îmi păsa adânc
Că de atâta alb păream murdar
Râzând amar când as fi vrut să plâng…
Aristrocrata ordine barbară
Înaltul rânduia tot mai adânc…
Rămân iubire, fiindcă din iubire
În ființa ta minune, m-am născut
Si-am să-ti arăt că nici o legiuire
Nu-mi este împotrivire
Atât cât de iubire cu inima si mintea am să ascult…
25 septembrie 2ooo