Ce noapte linistită la Vaslui
si totusi, cea mai mare dintre toate,
asa cum poate însăsi mama nu-i
este această sfântă bunătate.

Au moldovenii bunătatea lor
cu care au stiut să intre-n tară,
cu ea se nasc, precum cu ea si mor
si nimenea cu ei nu se compară.

Ei, hăituiti de-atâtea-mpărătii,
ce norii lumii îi cresteau cu tuiul,
visau către-a lui Stefan sfântă zi
când neamul nostru si-a găsit Vasluiul.

Se vor mai naste vânători vicleni
să speculeze dragoste si milă.
dar tara va rămâne-n moldoveni
ascunsă într-o cosmică prăsilă.

Ce noapte linistită la Vaslui
când frate geamăn stă spre frate geamăn
si între ei nimic palpabil nu-i
decât o bunătate fără seamăn

O bunătate fără de folos,
o bunătate fără de prihană,
Moldova are sufletul frumos,
ca pruncul ce s-ar naste dintr-o rană.

Nu e un simplu strigăt din tumult
ci e o bucurie ce există,
o bunătate biruind mai mult
decât o răutate anticristă.

Luminile s-au stins pe la feresti
si însusi întunericul uneste,
ca un bilant al soartei omenesti
moldoveneste cu moldoveneste!

Si-mi pare că în noapte mai apar
nori verzi si mari si vinetii pe tară
ca surogatul unui vechi cosmar,
ca un acces de criză biliară.

Si iarăsi cred că suntem slabi si mici
si numai codrii pot să ne ajute,
dar vai sunt moldovenii mei aici,
cu sufletele vesnic nevândute.

Ei sunt într-un Vaslui linistitor
cu pruncii lor ce freamătă-n neveste,
gătiti oricând a deveni popor
si-a da dovadă că Moldova este.

Dar mai cu seamă mi-a fost dat să văd
ceva cu mult mai tare decât toate,
mai tare ca o moarte si-un prăpăd,
această infinită bunătate.

Si dacă pe pământ s-ar risipi
atâtea calităti care-ncotrova
ea, bunătatea ar veni-ntr-o zi
ca s-o numim definitiv Moldova.