Zâmbește și tu
din când în când.
Stiu că e obositor,
știu că sunt câteva zeci
de perechi de mușchi
pe care
trebuie să îi pui în mișcare.
De ce mă privești
așa fix?
Tot mai crezi
că iubirea noastr-a dat chix?
Tot mai crezi
că ești o pasăre călatoare,
rătacită în deșertul alb
al ținuturilor polare?
Să nu te-aștepți
să te mai mușc
de ureche,
sufletul meu ne-pereche.
De altfel nici n-aș mai putea,
că mi s-ar strepezi dinții
în acreala ta.
In timpul din urmă
ești crispată,
toată.
Să fie de vină,
cuiul din perete,
de care
stai atârnată?