Mă tem că n-am să reușesc vreodată
să smulg din timp o ultimă secundă
crucificat pe ace de ceasornic
o liniște parșivă mă inundă.

Ascult pendula tic-tacînd dușmană
și palmele străpunse-mi sîngerează
închid foraibăre în gînd, cu teamă
o lume-n jurul meu se demolează.

Dacă nu-s eu ar fi desigur, altul
cerșind blestem sau binecuvîntare
de n-aș rămîne răstignit ca prostu’
sperînd la o răsplată viitoare.

Pe ziduri sparte-mi zugrăvesc icoana
să nu o calce nimeni în picioare.