Inserarile tale ramaneau galbene, aprinse ca si pielea de banana,
cu cerurile crapate printre care imi inghesuiam stingher cararile,
batatorite,
tu, domnita sfioasa,
eu, tragand pe patine un secret despre alcatuirea norilor limpezi.

Acelasi fugar,
lasand in urma dragonul cu un ochi de sticla
infruptandu-se din trecuturile mele,
si iata-ma,
victimizat la o petrecere la care nimeni nu ma invitase.
Rebel,
inserarile tale desfac mecanismele camerei
unde am lasat pe un raft,
o mica statuie de lemn, un martir de ceramica si un sambure de para,
atarnate cu lanturi in usa unui altar preistoric.

Numai acolo, in maruntaiele diminetilor tale,
m-am renascut din bucati.
Repetitiv.
Candva am avut un destin de cal inaripat,
cu saua de pamant argintiu si cu memoria gri diluata.
Am dezgropat rotile de plumb, si am parasit lacasurile
de unde mi-am dezradacinat intentiile.

Intru in cetate,
cu tristetile dupa mine intonand imnuri de slava,
cu mainile infundate in buzunare,
si lumea hohotind,
m-a remarcat ciobit pipaind crapaturile faramicioase
si rememorand drumurile colindate in tot acest timp.
Singurul lucru care mi se arata neschimbat,
sunt inserarile tale mereu galbene si puii dragonului de piatra,
cu ochii lor de sticla colorata,
creaturi ce mi-au luminat visele in trecut,
si care,
imboldindu-se timid,
imi furiseaza in vorbe secretele mintilor blestemate.
"Taticule, te-am asteptat acasa!"