Ultimii elefanți asfințind violet
se destramă cu gesturi sinistre
levitează printre nori, fluturând urechile batiste
ventilează altare-n amurg, spulberând prafuri cosmice
în ploi de feromoni astrali
pentru deliciul spectatorilor din stradă.

Ultimele lebede diafane
ne petrec cu grație senzuală
printre capitelii de fildeș, peste viscerele de ambră
ale cașaloților masacrați cu plăcerea de a poseda
tot ce are valoare de palmares
pentru consumatorii de parfum și artă.

Culpabili de atavică indiferență
la suplicii levantine repetate obsesiv,
solvabile în orice instanță, admirăm cornul de fildeș
sculptat de naivi necunoscuți, expus opulent în vitrină
pe-o coapsă din piele de căprioară suavă
umplută cu fulgi autentici de lebădă.


Nimic nu justifică de ce inundăm
cu lacrimi acide obrazul verde-al planetei,
de ce nu conviețuim armonic, în simbioză cu natura,
dar coexistăm complice saprofit cu microbii,
de ce elefanții plâng de teamă și dor
și balenele se sinucid în masă.

Nimic nu ne absolvă de vină înstrăinarea
nici cruzimea de a nu străbate cu pasul și brațele
distanța aceasta pur virtuală insinuată perfid între noi
și ignorăm tacit lumina gândului pelerin
ce o străbate aproape instantaneu
imun la fobii, prejudecăți, vreme și stratageme.

12 noiembrie 2002


Din volumul "Geometrii singulare",
sept. 2003, editura Pro Transilvania, București