musc lacom din luna rumenita,
cuib al meu
unde tremuram ca un boboc de roua
ratacit de vant in causul noptii,
si din firele-i imi impletesc
semn presat in cutele sufletului
citit de degetele nevazute ale intunericului.

si toamna ce-o purtam distrata dupa ureche,
despletita, rasfirata in dimineata mea,
zace acum, inecata, sub povara secundelor
-solzi ai timpului, cu iz de pamant ars,
inchisa in albul coc al anilor...

ingropata in pulberea de frunze stinse,
din umaru-mi gol, rasare un boboc de roua
ce strapunge perdeaua de ceara stropita de luna.
se aude susur de pasi indepartati...
in avalansa lor, norii imi strivesc
mugurii timizi...