poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-06-07 | |
NOAPTE DE IANUARIE
Vuia sălbatec vântul, iar câinii lătrau jalnic! Mă cuprinsese frica în ceasul cel mai tainic. Și cum stăteam cu ochii deschiși spre Infinit, O pasăre, un monstru, ceva nedefinit, Se furișa Satana la mine în odaie, Probabil prin fereastra deschisă de la baie… Văzui o pelerină și culmea într-o ghiară, Þinea hidosul monstru, aprinsă o țigară! Bărbia lunguiață ducea câteva fire… Cum l-am văzut pe Dracu, mi-am și ieșit din fire! - Ce cauți tu la mine dihanie în negru? - În Iad există liber un post de om integru! Savant, poet sihastru, teribil angoasat, Un mizantrop excentric, nebun și de legat! Un alchimist descris de Herman Hesse, Un Faust să-mi susțină anume interese! Din câte știu ai parte de astfel de talente… - Sporadic dragă Drace, doar câteva momente Am strălucit în viață poet și mizantrop… -O, tinere sihastre, chiar urmărești un scop? - Ce mai contează scopul, când scriptele divine M-au însemnat de-a pururi cu nota Foarte Bine? - Acum sosit-a vremea să mă urmezi poete! Mărturisesc, în urmă nu vei lăsa regrete… Doar poate vreo femeie de tine amăgită, Își va aduce-aminte cum fost-a părasită… Ori criticul de artă, estetul șifonat, Îți va deplânge soarta: poetul s-a ratat! Și cum stăteam pe gânduri, dihania hilară Străfulgeră o flamă, sorbindu-și din țigară… Bezna infernală se preschimbă în fată! Asemenea minune, n-am mai văzut vr’odată! Strălucitoare, albă, suprasenzuală, Purta o decoltată rochie de gală… - Ce cauți tu la mine, Satană diafană? - Din cerurile mele, venit-am pe o pană, Să-ți fericesc și-o clipa singurătatea vieții, Ce știu s-o coloreze în roz numai esteții! - Dar tu nu ești femeie, nu esti o pământeană! - O, tinere poete, tu suferi de o rană, Ranchiuna ce te roade și-atunci vorbești cam multe!… Iar oamenii, sărmanii, n-au vreme să te-asculte. Ar fi cu mult mai bine să-ți stâmperi limbuția, De vrei ca publicată să-ți fie poezia! Și iarăși o lumină îmi săgetă privirea… Sistola cardiacă îmi limpezi trezirea! Când pipăii cu mâna, un plasture pe gură! - “Să-ți fie pe vecie, poete, de azi, a ta cenzură!” Rostindu-mi aste vorbe, se furișa Satana… Afară lătrau câinii și-n suflet durea rana!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate