Nebun la G8
lui Mihai Eminescu

"Iubesc acest popor, bun, drept, omenos, pe spatele căruia diplomații croiesc carthe și răzbele, zugrăvesc împărății despre care lui nici prin gând nu-i trece. Iubesc acest popor care geme sub povara tuturor palatelor de gheață pe care i le așezăm pe umeri".
"Oamenii învățați, dar fără talent propriu, mi-i imaginez ca o sală mare, închisă, cu o ușă de intrare, și alta de ieșire. Ideile străine intră pe o ușă, trec prin întunericul sălii, și ies prin cealaltă, indiferente, sigure, și reci. Capul unui om de talent este ca o sală luminată, cu pereți, și oglinzi."
"Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarbe soarele un nour de aur din marea de amar."
(Mihai Eminescu)


Luceafărul, ades, mâncare n-are –
E invidios pe-un șoarece golaș –
Căci are blană, locuință, are,
Nu-i cere nimeni bani pentru sălaș –

În timp ce el, cu burta veșnic goală,
Vânat de frig, vânat de datorii,
Își scrie, toata viața, pe o coală,
Lumina neplătitei lui chirii –

E frig. E beznă. Muc de lumânare
Mai cere și el, pentru ars, un sfanț,
Și călimara nici cerneală n-are,
Și gându-i se împiedică la danț –

Luceafărul, în minte, încă scrie –
Ce mâine, va culege la tipar,
Aceeași mondială sărăcie,
Același întuneric solitar –

Aceeași șoareci, care luminează,
Pe bolta vremii-n care un poet
Luceafăr mondial, se stinge-ncet,
Într-un ospiciu care guvernează

Urcarea-n întunericul perfect…

7 iunie 2007